Termenul Naturopatie, format din cuvântul latin NATURA şi cuvântul grec PATHOS, se poate traduce prin „pasiune pentru natură”, „suferință a naturii”, sau „suferința tratată prin natură/metode naturale”. Natura este, aici, asocierea dintre organismul viu (mediul intern) şi mediul natural (mediul extern) în care se găseşte organismul. Boala, în acest context, ia toate formele mizeriei fiziologice (boală, urâţenie şi nebunie). E suficient să facem ca mediul extern să varieze în elementele sale, în bine sau în rău, pentru a provoca în mod automat ordine sau dezordine în mediul organic intern. Sănătatea rezultă, aşadar, nu dintr-o medicaţie locală şi superficială, oricât de remarcabilă ar fi aceasta, ci dintr-o reformă a vieţii, profundă şi generală.
Naturopatia nu este o medicină a bolilor, conform concepţiilor alopatiei sau ale homeopatiei, care procedează prin “diagnostice” şi “remedii specifice”. Ea este medicina Vieţii şi a Sănătăţii. Ea este, înainte de toate, o igienă veritabilă, conformă cu fiziologia umană (umanism biologic). Dar conceptul merge şi mai departe. Naturopatia pune bazele unei societăţi noi. Când mediul este prea ostil şi când nu se face nimic pentru a se atenua această situaţie (ex.: poluarea), omul “degenerează” şi aspectul social poartă amprentele acestui fapt. Lipsa de securitate, sărăcia şi ura sunt formele mizeriei sociale, care merge mână în mână cu mizeria fiziologică.
Pentru Practicianul Naturopat, viaţa nu se poate “dori şi distruge” în acelaşi timp. Acest respect faţă de forţa vitală inteligentă sau, aşa cum o numeau cei vechi, “Medicatrix”, face din Naturopat un “Vitalist”. Această filosofie “Vitalistă” este în opoziţie cu “Materialismul” “Alopaţilor”. Aceştia din urmă atribuie organismului o activitate oarbă, care îi conferă practicianului dreptul să intervină când apare boala. Pentru “Vitalişti”, fiinţa vie este legată de mediul care o condiţionează. Orice alterare a mediului (ambianţă), atrage după sine stări de stres fiziologic şi psihologic, care vor perturba aportul de energie vitală şi circulaţia internă a acesteia. Mecanismele noastre vitale sunt frânate (circulaţie proastă, somn perturbat, asimilare şi eliminare încetinite etc.), bolile îşi fac atunci apariţia.
- Primul stadiu: Toxinele saturează ţesuturile moi = Boli acute;
- Stadiul al doilea: Toxinele se infiltrează în ţesuturile dure = Boli cronice;
- Stadiul al treilea: Toxinele fac una cu ţesutul = Boli degenerative.
Munca Practicianului în Naturopatie constă în favorizarea autovindecării prin plasarea pacientului într-un mediu specific. Noi acţionăm prin intermediul a zece tehnici fundamentale (sinteză a mijloacelor), care se articulează în cadrul a trei cure ierarhizate (Dezintoxicare, Revitalizare şi Stabilizare evolutivă). Tehnicile utilizate sunt:
- Dietetica & nutriţia,
- Plantele,
- Exerciţiile,
- Hidrologia,
- Relaxarea & psihologia,
- Masajele & manipulările,
- Pneumologia (oxigenarea),
- Reflexologia,
- Razele,
- Fluidele.
Aceste tehnici tind să mobilizeze şi să facă să circule mai intens lichidele umorale (sânge, limfă şi seruri extra- şi intracelulare) prin filtrele emonctoriale [de evacuare]. Purificându-i, aceşti agenţi naturali contribuie la regularizarea activităţii celulare.
Trebuie să reînvăţăm “legile vieţii”. E ceea ce predă Naturopatia.
Să-l lăsăm pe Doctorul A. SALMANOFF să exprime concluzia acestui capitol:
“Fiţi simpli, modeşti, nu uitaţi niciodată că întreg organismul şi fiecare celulă sunt mai inteligente decât toate academiile din lume. Respectaţi viaţa şi rămâneţi mereu slujitorii pasionaţi ai vieţii.”
CE TRATEAZĂ NATUROPATIA ?
CE SĂ FACEM CÂND BOALA S-A INSTALAT?
Dacă semnalul roşu al maşinii d-voastra se aprinde, nu o să scoateţi, pur şi simplu, becul. Veţi cerceta cauza (lipsă de ulei, de apă, de combustibil, filtre îmbâcsite, corodarea unor părți metalice…), o veţi remedia şi semnalul se stinge fără a-l fi atins. La fel e şi cu boala. Simptomele reprezintă “o supraîncălzire a corpului nostru” şi ne indică depăşirea unor limite în comportamentul nostru cotidian.
Naturopatia ne învaţă că omul este responsabil de stările sale organice. Boala este o scadenţă şi nu un accident. Aşadar, o putem evita. Bolile sunt forme generale sau locale ale autoapărării organice. Naturopatul nu tratează; el ajută, dezvoltă forţa vitală, şi “fiinţa” însăşi se vindecă, dacă este bolnavă. Practicianul naturopat nu este neapărat medic sau vindecător, ci, înainte de toate, este un Profesor de Sănătate sau un Igienist.
CINE ESTE NATUROPAT?
Orice persoană care doreşte să slujească idealurilor sale de sănătate naturală şi de perfecţionare umană. Ne putem gândi nu numai la “naturopatul medic” sau, mai bine, la “naturopatul igienist”, ci şi la exercitarea Naturopatiei de către agricultor, învăţător, arhitect, inginer etc. Nu are importanţă profesia, important este să privim întotdeauna “fiinţa umană în funcţie de natura sa, şi socialul în funcţie de fiinţa umană astfel regăsită”.Cel care caută mijloacele de a restabili calitatea mediului extern (ambianţă) pentru ca mediul intern (lichide organice) să fie sănătos, este naturopat.
CELE ŞAPTE MARI PRINCIPII ALE NATUROPATIEI
I – CUNOAŞTEREA ORIGINII OMULUI
Omul (pacientul) se studiază pe diferitele planuri: fizic, vital, emoțional, mental şi spiritual.
II – ÎNŢELEGEREA OMULUI ŞI A MEDIULUI SĂU
Omul, ca orice fiinţă care trăieşte pe planetă, este creat pentru un mediu absolut specific.
III – ÎNŢELEGEREA CAUZEI PRIMARE A ORICĂROR BOLI
Adevărată “sănătate” sau “boală”, sub diverse forme, este rezultatul supunerii sau nesupunerii în faţa legilor naturii.
IV – ÎNTREŢINEREA VITALITĂŢII
În om există nişte forţe naturale spontane de autovindecare, care sunt cei mai buni şi cei mai siguri agenţi de menţinere a sănătăţii şi de revenire la vindecare.
V – SĂ ÎNVĂŢĂM SĂ SOLICITĂM ACEASTĂ „VIAŢĂ”
Metodele pe care le predăm noi stimulează autovindecarea, adică merg în sensul naturii.
VI – CUNOAŞTEREA DIFERITELOR IGIENE
Ele sunt în număr de patru: alimentară, musculară, nervoasă şi emonctorială [de eliminare].
VII – SĂ ŞTIM SĂ ÎNTREŢINEM SĂNĂTATEA
Ea se obţine prin respectarea legilor naturii şi se pune în practică prin diferite tehnici.
Diferitele metode sau tehnici naturopate:
1 – Nu acţionează local, ci acţionează întotdeauna asupra întregului individ.
2 – Toate urmăresc, în mod direct sau indirect, să solicite umorile.
3 – Se inserează, prin sinteza lor, în cele trei cure care sunt ierarhizate.
4 – Nu provoacă intoxicare.
5 – Nu au efecte secundare.
6 – Participă în mod intim la autovindecare.
7 – Întreţin sănătatea şi/sau permit ca ea să fie regăsită, în funcţie de voinţa subiectului.
CONCLUZIE
Scopul direct al bolii este acela de a provoca reîntoarcerea la o fiziologie normalizată printr-o serie de epurări şi, în absenţa acestora, printr-o neutralizare a deşeurilor şi ţesuturilor în interiorul corpului.
Orice terapie care reprimă, care blochează simptomele bolilor de apărare, face să urce nivelul intern de toxine, aşa cum urcă apa în faţa unui baraj. Boala creste tinzând prin aceasta, să se agraveze.
Această agravare, acţiune de refulare, de reprimare, provoacă o reacţie mai violentă a forţei vitale, de unde recidiva (adesea mai periculoasă) sau transferul morbid asupra unui alt organ.
De fapt, ea “tratează” toxinele neexpulzate, neutralizându-le (scleroză) sau colmatându-le (închistare) cum poate mai bine. În cele din urmă, dupa ce “forţa vitală” a fost oprimată şi epuizată, îsi fac aparitia bolile degenerative, acompaniate de leziuni profunde, localizate si adesea ireversibile.
Sursa: https://bloganavi.wordpress.com
Citește și Istoria naturopatiei