Iubirea nu se pretinde

Urcând recent pe munte (Munții Mehedinți) am văzut cum lucrează gândacii de bălegar și mi-am adus aminte de simbologia lor în Egiptul Antic – sufletul uman. Scarabeul simboliza sufletul uman în construcție. Căci așa cum și Iisus spunea, „cu răbdare vă veți dobândi sufletele”(Luca 21:19 Atenție – nu toate bibliile au traducerea corectă). Psihicul uman este plin de materii prime de calitate inferioară (defecte, porniri animalice, agregate psihologice) ce trebuiesc lucrate, rafinate, transmutate, transformate în virtuți – valori superioare ce se constituie în cărămizi ale zidirii sufletului-templu al Duhului Sfânt.

Pentru gândacul de bălegar, excrementele mamiferelor (materii prime de natură inferioară) servesc mai multor scopuri. Insecta mănâncă bălegar şi îşi depune ouăle în el. Unii masculi chiar le „oferă” femelelor o bucată de dimensiuni considerabile pentru a le seduce :-)) Așa ne fălim și noi oamenii cu defectele noastre (aroganță, violență, vanitate, șmecherie-hoție, răzbunare, gelozie, lăcomie ș.a.), sau cu ce avem: cu mașina, casa, hainele de pe noi, frezura sau coafura, bijuteriile, parfumul, ceasul, pantofii, geanta și alte nimicuri. E mare bătaie în lumea gândacilor pentru bălegar proaspăt! :-)) Cercetătorii au observat la un moment dat circa 14 000 de gândaci buluciţi pe o grămadă de excremente de elefant în Kenya, pe care au făcut-o nevăzută în doar două ore. Așa ne batem și noi pe lucruri și activități de valoare inferioară. (vezi expresia americană „junk food” și zilele în care se fac reduceri mari în magazine, cum ar fi Black Friday)

Scarabeii fac de obicei bile de bălegar grele de 10 până la 30 de ori, în cazuri extreme de până la 79 de ori propria greutate corporală. Un gândac de bălegar de mărime medie, Onthophagus taurus, a fost identificat drept cel mai puternic animal de pe pământ, fiind capabil să tragă de până la 1141 de ori propria greutate corporală. Își rostogolesc mingile pe distanțe de la mai puțin de un metru până la 85 de metri distanță, pentru a le duce la loc ferit și ascuns, cât mai departe de ceilalți gândaci. Competiţia pentru bălegar fiind mare, gândacul împinge bila în linie dreaptă, deoarece această traiectorie îl ajută să scape cât mai repede de ceilalţi gândaci care ar vrea să i-o fure. După construcție, transport și îngropare sau plasare în locuri sigure, ouăle sunt depuse în interiorul acestor bile de bălegar, care oferă o sursă de hrană suficientă pe durata dezvoltării larvelor.

Ca reciclatori de nutrienți, gândacii de bălegar ajută la descompunerea bălegarului în timp ce integrează îngrășământul natural în sol. Acest proces crește permeabilitatea solului prin aerare, suprimă paraziții și muștele dăunătoare și asigură dispersarea secundară a semințelor din bălegar. În ecosistemele de pășuni sănătoase, gândacii de bălegar pot fi hiper-abundenți. Prezența lor ajută la menținerea durabilității ecologice prin creșterea biomasei vegetale într-un mod pe care munca manuală nu l-ar putea realiza în mod rezonabil.

Transpunând această activitate în pământul filosofal al omului, cei care practică „cultivarea de sine” sunt chemați să-și recicleze, asaneze, aerisească, dezinfecteze materialul psihic al esenței umane prins în defectele psihologice tip Eu, să descompună acest material pentru a putea (re)constitui cu el un pământ fertil în care să poată crește sămânța (embrionul) sufletului uman de care vorbește parabola semănătorului.

„Iar samanta cazuta in pamant bun este cel ce aude Cuvantul si-l intelege; el aduce rod: un graunte da o suta, altul saizeci, altul treizeci.” Matei 13: 23

Foarte puțini gândaci de bălegar disprețuiesc în general fecalele, iar cei care o fac sunt saprofagi, adică se hrănesc cu material vegetal, ciuperci sau fructe putrezite, sau cu lemn mort. Mai mult decât atât, un număr considerabil de specii de gândaci de bălegar au trecut la hrănirea cu carne putredă cum ar fi carcase de vertebrate sau nevertebrate, inclusiv insecte moarte. Toate aceste „alimente” sunt materii în degradare, adică tot de tip inferior ca și bălegarul. De aici se înțelege capacitatea specială a scarabeilor de a alchimiza materia, de a transforma ceva inferior în ceva superior. Aici vedem motivul pentru care erau folosiți ca modele iconografice în religia egipteană veche. La același tip de proces ne cheamă divinitatea și pe noi oamenii.

Un alt aspect deosebit de interesant de menționat în activitatea acestor gândaci este formarea de echipe de doi pentru formarea și transportul bilei de bălegar.

Un gândac trage și celălalt împinge bila, sincronizându-se în deplasare. Cel care trage simbolizează forța receptivă, feminină iar cel care împinge forța emisivă, masculină. Împreună conlucrează la realizarea operei perfecte (Marea Operă) simbolizată de sfera de bălegar (sfera este considerată figura geometrică perfectă). Prin desăvârșirea spirituală pe care ne-o cere Christos („Fiți voi desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.” Matei 5:48) sfera neagră de excrement se transformă într-o sferă de lumină, într-un soare. Sufletul uman în splendoarea sa este un soare, căci îl găzduiește chiar pe Dzeu (Sfântul Duh, Christos, Tatăl interior – în varianta egipteană Ra sau Atum).

La începutul drumului spiritual sufletul este ca un scarabeu negru (soarele de dimineață, Khepri).

Prin munca cu sine și cu permisiunea și auxiliul divinității se ajunge la soarele de la amiază – Ra, iar la finalul drumului, la soarele de asfințit, Atum.

Numele lui Atum este considerat a fi derivat din verbul tm care înseamnă „a completa” sau „a termina”. Astfel, el a fost interpretat ca fiind „cel complet” și, de asemenea, terminatorul lumii, pe care o întoarce în haosul apos la sfârșitul ciclului creativ.

Zeul Khepri reprezenta forțele creației și renovarea vieții. Revin la Christos Iisus care spunea că este absolut necesar să ne naștem din nou, să ne recreăm, renovăm, refacem. Și asta din păcate nu se întâmplă printr-un simplu ritual (Botez), oricât de frumos și de sacru ar fi. Fără munca cu sine și cu Sine nu există transformare și mântuire.

Etimologic vorbind, khepri este un cuvânt ce cuprinde înțelesuri precum: a crea, a lua ființă, a (se) dezvolta, a (se) schimba – toate foarte sugestive pentru ceea ce ar trebui să se petreacă în/cu psihicul uman pentru a deveni suflet solar. Așa cum în Egipt Khepri era subordonat zeului soare Ra, sau Atum, la fel sufletul uman în devenire se subordonează divinității, căci altfel se va rătăci prin apele vieții sau abisul existenței (zeul Nu sau zeița Naunet). Are nevoie de ghidarea Soarelui, a lui Dzeu. După cum se spune în Cartea egipteană a morților, Khepri este de fapt o parte din Atum. Cu alte cuvinte, psihicul uman și apoi sufletul sunt parte integrantă a soarelui nostru interior, a Dzeului din noi.

Sufletul Khepri (gândacul) apare ilustrat într-o barcă înconjurat de încă 7 așa zise zeități minore, ce reprezintă de fapt cele 7 corpuri solare ale omului: fizic, eteric, astral, mental, cauzal, budic și atmic. Barca se află în brațele zeului Nu sau ale zeiței Naunet = apele existențiale primordiale menționate și în primele versete ale bibliei. Apele primordiale individuale sunt apele mercuriale ale alchimiei, apele de foc – simbol al energiilor creatoare. Zeul Nu apare în general reprezentat cu brațele ridicate, susținând pământul și barca lui Ra. Potrivit diferitelor cosmogonii, Nu este un element de bază în toate acestea, este Oceanul Originar, apa haotică din care se ivește prima bucată de materie solidă și începe Creația. În sanctuare, lacul cu apele lui Nu era folosit pentru cler să se poată purifica și să renască în mod miraculos, înainte de a realiza ritualurile liturgice sacre.
Barca simbolizează căsătoria și alchimia. Prin căsătorie legitimă (binecuvântată de Cer) și prin alchimie se poate naviga în siguranță pe apele creației pentru a ajunge la portul celest (Heliopolis), nu înainte de a forma cu aceste ape creatoare corpurile solare, corpurile de lumină, de glorie – haina de nuntă a sufletului – To Soma Heliakon.
Oricât de priceput, sau de experimentat ar fi navigatorul (sufletul, Khepri), acesta s-ar pierde pe mare dacă nu ar fi ghidat din cer de Stella Maris (Steaua Mărilor), ce în vechiul Egipt se numea Nut. Zeița Nut era desenată având corp de femeie pe care apar desenate stelele, corp arcuit asupra pământului, sprijinindu-și mâinile la orizontul răsăritean și picioarele la cel apusean. O putem vedea astfel în desenul de mai jos.
Nut alteori lua forma unei vaci, mamă a lui Osiris, Isis și Seth și simboliza bolta cerească – Firmamentum și Universul. Ea îl înghite în fiecare noapte pe Ra, care-i parcurge trupul și dimineața apare complet renăscut sub formă de scarabeu. Gnoseologia o asimilează cu Maha-Kundalini, Mama-Spațiu, Mulaprakriti a hindușilor, cea care gestează în pântecul său universul și zeii.
La nivel individual, microcosmic, Nut sau Stella Maris este fecioara acelei mări interioare ce există în specia umană, care îl călăuzește pe devot în Marea Operă și care strălucește în lichidul prețios, sticla lichidă, când aceasta se înalță prin canalul medular al Inițiatului. Stella Maris ascultă de ordinele Cristosului Intim și lucrează cu el pentru a elimina din sufletul uman elementele psihice indezirabile.

Gen 1:

„1. La inceput, Dumnezeu a facut cerurile si pamantul.

2. Pamantul era pustiu si gol; peste fata adancului de ape era intuneric, si Duhul lui Dumnezeu Se misca pe deasupra apelor.”

Unele animale, inclusiv păsări migratoare, foci și molii, folosesc lumina lunii, stelelor și Calea Lactee pentru a naviga pe timp de noapte. O echipă de cercetători de la Universitatea Lund din Suedia și de la Universitatea din Witwatersrand din Africa de Sud a arătat în 2013 cum gândacii de bălegar se orientează și ei după luminile celeste.

Ziua se iau după soare. Noaptea, când luna este absentă, stelele rămân ca indicii vizuale cerești. Gândacii care rulează bile se folosesc de soare, lună și modelul de polarizare cerească pentru a se deplasa pe căi drepte, departe de competiția intensă de la grămada de bălegar. „Aici, arătăm că gândacii de bălegar își transportă bilele de bălegar pe căi drepte sub un cer luminat de stele, dar își pierd această abilitate în condiții de cer înnorat.”, scriu autorii în revista Current Biology publicată pe 24 Ianuarie 2013. Continuând paralela, sufletul uman se va menține pe calea cea dreaptă doar lăsându-se ghidat de soarele spiritual, de spirit, de lumina divină.

Doar că există și lumina artificială, creată de omul însuși, care a ajuns să se creadă Dzeu înainte de vreme, care crede că poate face lucrurile mai bine decât Creatorul Însuși. Și omul se lasă fascinat și orbit de propria creație, disprețuind și neglijând lumina naturală. Care sunt consecințele? Tot scarabeul ne arată.

„Constatăm că poluarea luminoasă ascunde indiciile cerești naturale și induce schimbări dramatice în comportamentul de orientare a gândacului de bălegar, forțându-l să se bazeze pe surse luminoase legate de pământ, în locul busolei lor cerești. Această schimbare a comportamentului are ca rezultat atracția față de luminile artificiale, crescând astfel competiția inter-individuală și reducând eficiența dispersării.” – Revista Current Biology din 29 Iulie 2021

Gândacii sunt forțați să caute indicii în împrejurimile lor imediate atunci când nu mai pot naviga folosind lumina naturală de pe cerul nopții: iluminatul stradal, reclame luminoase, farurile mașinilor, lumina din locuințe, etc. Orientarea este atât de tare afectată încât ajung chiar să se deplaseze în cerc. Așa pățim și noi, oamenii, când ne orientăm după falsele lumini.

Surse:

https://www.cell.com/current-biology/fulltext/S0960-9822(12)01507-2

https://www.cell.com/current-biology/fulltext/S0960-9822(21)00833-2?_returnURL=https%3A%2F%2Flinkinghub.elsevier.com%2Fretrieve%2Fpii%2FS0960982221008332%3Fshowall%3Dtrue

https://www.cell.com/current-biology/fulltext/S0960-9822(19)30596-2

https://www.healtheuropa.com/human-pathogens-reduced-dung-beetles/90831/

wikipedia.org

Templul sufletului

Cea mai cunoscută ilustrare a scenei nașterii lui Christos este într-un grajd.

Mai puțin faimoasă este nașterea într-o clădire ruinată, sau mai bine zis neterminată.

Atât prima, cât și a doua variantă sunt simbolice și se referă la venirea focului Christic, a Krestosului cosmic în sufletul omului, eveniment de mare anvergură în procesul de divinizare a omului pe calea sa de întoarcere în Regatul Tatălui.

„Dumnezeul care a făcut lumea şi tot ce este în ea este Domnul cerului şi al pământului; El nu locuieşte în temple făcute de mâini şi nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea nevoie de ceva”. (Faptele Apostolilor 17:24)

Dumnezeu dorește să locuiască în casa sau templul-om. Apostolul Pavel zice așa:
”Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? (1 Corinteni 3:16-17)
Tot el zice în altă parte:
,,Şi pentru că sunteţi fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile voastre, care strigă: Avva, Părinte’’ (Galateni 4, 6), şi ‘’… pentru că El, după bogăţia slavei Sale, să vă dea ca prin Duhul Său să fiţi puternic întăriţi în omul cel lăuntric, ca Hristos să se sălăşluiască prin credinţă în inimile voastre, înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire”(Romani 3, 17-18).

Cu alte cuvinte, purtăm în noi într-o anumită masură pe Duhul lui Dumnezeu. Cu ajutorul lui ni se cere să ne curățăm ieslea inimii de elementele animale inferioare, de pornirile rele, de emoții negative și să o pregătim pentru venirea lui Hristos, al doilea grad de putere al Focului Divin, a doua persoană a Sfintei Treimi.
Să citim ce spune Sfântul Grigorie Palama: ,,Aşadar, omul trebuie mai întâi să se curăţească pe sine, şi apoi să primească mântuirea.”
„Curăţirea inimii, insistă şi părinţii filocalici, e necesară pentru desăvârşirea umană. În scrierile lor găsim expresii precum: ,,inima străpunsă’’, ,,inima desăvârşită’’ sau ,,inima curată.’’

„Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.”, proclamă Hristos. (Matei 5:8)

Hristos se naște în inima doar parțial purificată, în templul sufletului doar parțial zidit, pentru a prelua, ca un diriginte de șantier, ca Maestru Mason, ca Mare Arhitect al Universului, lucrările de construcție sau reconstrucție ale sufletului. Odată terminată catedrala sufletului, Dumnezeu Tatăl, al treilea grad al Focului Sacru poate intra în ea să oficieze Liturghia Spiritului și astfel să contopească Divinul cu Umanul.
Iisus ne-a arătat că acest lucru este posibil și ne-a arătat calea, unind personalitatea umană Isus, cu Focul Sacru în toate cele 3 grade ale sale, al doilea grad fiind numit Hristos sau Krestos = Fiul lui Dumnezeu devenit Fiul Omului.

Iisus este varianta română a termenului ebraic Yeshua(יהשוה) care derivă din Sfântul Nume al lui Dumnezeu Iod-He-Vau-He יהוה plin de foc ש. Yeshua este un titlu, nu un (pro)nume personal. Este cunoscut de creștini în forma asociată Yeshua Krestos (Iisus Hristos). Yeshua înseamnă „salvator”. Unii îl rostesc Yeshu (ישו), alții Yeshua (ישוע). Yeshua Krestos înseamnă „Focul salvator”.
„Hristosul cosmic este numit „Christos” sau „Chrestos” de către greci, „Osiris” de către egipteni, „Vishnu” de către hinduși, „Kuan Yin”, „Vocea melodioasă” de către chinezi, „Avalokiteshvara” de către tibetani. Hristosul cosmic este Armata Vocii, Marea suflare, Soarele central, Logosul Solar, Cuvântul lui Dumnezeu.” (Samael Aun Weor, Misterele majore)

„Hristos este Vishnu în pământul sacru al Vedelor. El este al doilea Logos, emanația sublimă a lui Brahma – Primul Logos”. (Samael Aun Weor, Cei Trei Munți)

„Încarnarea lui Vishnu într-o ființă umană produce ceea ce se numește un Avatar. De fapt Vishnu este Hristosul, Logosul Solar.” (Samael Aun Weor)

„Iisus a răspuns şi le-a zis: Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica. Şi au zis deci iudeii: În patruzeci şi şase de ani s-a zidit templul acesta! Şi Tu îl vei ridica în trei zile? Iar El vorbea despre templul trupului Său.” (Ioan 2:19)

Vorbea despre templul trupului său căci trupul urma să fie ucis și reînviat. Dar, la nivel spiritual, vorbea și despre templul sufletului său pe care Hristosul din el (cel care vorbea prin Iisus în acele clipe) lucra să-l refacă în 3 etape simbolizate de cele 3 zile.

Sfântul Isaac Sirul zice:
,,Iată, cerul este înlăuntrul tău de vei fi curat; şi întru sine vei vedea îngerii şi lumina lor şi pe Stăpânul lor cu dânşii’’
,,Nimic nu este mai de preţ decât o inimă curată, pentru că o astfel de inimă devine tron al Lui Dumnezeu. Şi ce este mai plin de slavă decât tronul Lui Dumnezeu? Cu siguranţă că nimic. Dumnezeu spune despre cei cu inima curată: ,,Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu” (II Corinteni 6, 16) „Aşadar, cine este mai fericit decât aceşti oameni? Şi de ce bunuri pot să rămână lipsiţi? Nu se găsesc toate darurile şi harismele Sfântului Duh în fericitele lor suflete? De ce mai au nevoie? De nimic, cu adevărat de nimic! Pentru că Îl au în inima lor pe Însuşi Dumnezeu!” (Sfântul Nectarie)

,,În fiecare om luat la întâmplare, este ascunsă Împărăţia lui Dumnezeu, imparatia cerurilor, care este desăvârşirea şi maturizarea sufletului. Raiul, o astfel de zare dulce nu se desluşeşte însă omului care nu vrea să sufere nimic. Şi spun părinţii că niciun chin, nicio suferinţă îndurată aici pe pământ nu pot compensa frumuseţea şi desfătarea veşnică pe care a gătit-o Dumnezeu omului în Rai. Ce este iadul? Pedeapsa care face ca iadul să fie iad cu adevărat, este durerea sufletului că L-a pierdut pe Dumnezeu şi întunericul palpabil al morţii sufleteşti.’’ – Arsenie Boca

Dragi prieteni, vă invit așadar alături de mine, în munca golirii de sine, pentru a face loc lui Hristos în inima noastră, sperând ca într-o zi binecuvântată să-L putem vedea cum construiește în lumea noastră interioară casa sufletului nostru, spre nemurirea Numelui nostru și spre slava Sa!

Pace inverențială!

26 Decembrie 2021

Ce este Paștele

Paștele este cea mai importantă zi a calendarului creștin, care comemorează învierea lui Isus după răstignire. În Occident, Paștele este sărbătorit în duminica următoare lunii pline, după echinocțiul de primăvară (între 22 martie și 25 aprilie).

Această celebrare-rit își are rădăcinile în zorii creației. Pentru că celebrează un mister transcendental care depășește granițele unei religii sau culturi anume. De când există viață și moarte, există și misterul trecerii între cele două, în ambele sensuri. Ca să ajungi la viață trebuie să treci printr-un fel de moarte, iar moartea vine mereu să pună capăt unei forme de viață care nu vrea, nu poate, sau căreia nu-i este scris, să trăiască în continuare în aceeași formă.

Dacă sămânța de grâu nu moare, planta nu apare. Dacă se sacrifică, atunci se transformă, se transfigurează în ceva diferit și superior, cu mai multă viață.

Numele „Easter” („Paște” în limba engleză) este derivat din numele vechi german „Ostara” și, în limba anglo-saxonă, Eastre sau Eostre, zeița primăverii, a fertilității și a soarelui care răsare. A se remarca rădăcina cuvântului – „East” = Est, direcția de unde apare soarele. Numele de Eastre este o variantă a numelui lui Ishtar, zeița babiloniană și asiriană a iubirii și fertilității. East și Ost, provin din rădăcina indo-europeană „aus” = a străluci. De aici și cuvintele astru, astral, austral.

Fertilitatea se referă la capacitatea unei ființe de a face posibilă trecerea la viață a unei alte ființe. Fertilitatea derivă din iubire. Din iubire pentru oameni, Dzeu a făcut și face ca o parte din El să pătrundă și să anime creația, trecând din neant, din starea increată în cea manifestă, și uneori chiar să ia formă umană.

„Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” Ioan 3:16

În toată Europa s-au sărbătorit ritualuri și sacrificii ca celebrare a trecerii naturii de la moarte (iarnă) la viață (primăvară). Aceste tradiții au fost absorbite treptat de mișcările creștine evanghelizatoare. Dar mișcarea Soarelui, în marșul său triumfător spre ceruri, a fost sărbătorită de oameni din întreaga lume. Valoarea spirituală a Paștelui se reflectă în tradițiile și mitologiile multor culturi și religii, toate acestea simbolizând la nivel ezoteric ideea-rădăcină: capacitatea renovatoare a principiului de viață Christic. Hristos renovează, pătrunde în și sparge formele și normele vechi (inclusiv religioase) atât cât să inițieze și să susțină forme și norme noi și superioare. Ego-ul uman, sinele fals de sorginte animalică care ne-a permis dezvoltarea ontologică ca ființe separate și distincte (de aici egoismul ca instinct de supraviețuire a individualității) nu poate continua să existe dacă aspirăm la o formă de viață superioară, de comuniune în iubire cu Dzeu și cu tot ceea ce există datorită forței Hristice care susține viața. Când te vei hotărî să faci saltul, doar Hristos te va putea trece pragul, doar El te poate renova din interior către exterior.
Pe crucea lui Isus era scris INRI. Ignis Natura Renovatur Integra. Focul (Hristic) renovează integral natura.

Pentru a înțelege această sărbătoare și Ziua Sfântă modernă a Paștelui, trebuie mai întâi să înțelegem în profunzime ce este Hristos. Despre Hristos voi mai scrie cu siguranță în alte ocazii.

Cuvântul „Paști” sau „Paște” provine în limba română din forma bizantino-latină Pastihae a cuvântului de origine ebraică Pasah („a trecut” în română, „passover” în engleză) – sărbătoarea libertății sau a azimilor, — sărbătoare anuală în amintirea evenimentelor relatate în Biblie ale trecerii prin Marea Roșie și a eliberării lor din robia Egiptului (Ieșirea XII, 27), care se prăznuiește la 14 Nisan și coincide cu prima lună plină de după echinocțiul de primăvară. Luna Nisan (Berbec), care durează de la luna nouă din martie până la luna nouă din aprilie, după calendarul gregorian, era prima lună a anului, conform poruncii divine.

Sclavia biblică a Egiptului reprezintă robie față de falsul sine, ego-ul. Simbolic, Egiptul este țara demonilor roșii ai lui Seth, subconștientul dominat de pornirile noastre inferioare, de defectele psihologice.
Am face bine ca în fiecare zi și în fiecare moment, să încercăm un exod din sine.

Adevărata libertate este libertatea interioară.

La evrei, azima este legată de ritualul de Paşte, pregătindu-se în ajunul Paştilor în semn de aducere aminte de cina pe care poporul ales a luat-o în ajunul ieşirii din Egipt. Evreii considera azimele mai “curate” decât pâinile dospite.

Sărbătoarea Azimilor era la evrei o sărbătoare agrară care dura 7 zile, şi se numea aşa pentru că pe lângă primele roade ale recoltei se aduceau azime ca ofrande. Cum prima zi a Azimelor coincidea cu Paştile evreilor începând cu secolul al VII-lea î.Hr., sărbătoarea era suprapusă şi identificată uneori cu Paştile.

Ázima este o turtă de aluat nedospit (fără drojdie), coaptă de obicei sub spuză.

Spuza este cenușa fierbinte, alburie și fină, care se formează pe suprafața jăraticului, acoperindu-l.

Nedospit = nefermentat = nedegenerat = nealterat = pur

În Dicționarul de argou al limbii române scris de George Volceanov și publicat de Editura Niculescu în 2007 găsim că, dacă se spune despre o fată că este „nedospită” înseamnă că este virgină!

Imaginea acestui aluat pur, curat, nealterat, nemurdărit de drojdia păcatului, care se coace sub cenușa albă, fină și fierbinte este fabulos de simbolică.

Cenușa albă și fină este rezultatul focului și reprezintă energiile umane purificate prin focul probelor vieții care reduce la praf alb și fin, la pulbere cosmică bestia cu șapte capete din interiorul nostru, sursa tuturor greșelilor sau păcatelor. Amintiți-vă de calul jigărit și fără valoare al lui Harap-Alb, care după ce a mâncat jăratic s-a transformat într-un armăsar superb și minunat care era capabil să zboare, căci avea aripile spiritului, aripile de înger. Aceste aripi se deschid, la nivel intern, când reușim să ne transformăm din aluat fermentat (fermentația este egală din punct de vedere simbolic cu putrefacția, cu denaturarea) în azimă coaptă sub jăratecul vieții.

“Fiul craiului, punându-i zăbala în gură, încalecă, și atunci calul odată zboară cu dânsul până la nouri și apoi se lasă în jos ca o săgeată. După aceea mai zboară încă o dată până la lună și iar se lasă în jos mai iute decât fulgerul. Și unde nu mai zboară și a treia oară până la soare.”

Odată deschise aripile spiritului, ascensiunea sufletului uman la divinitate se face în trei etape, numite simbolic și Cei trei munți: Muntele Inițierii, Muntele Învierii și Muntele Ascensiunii sau al Înălțării.

Cuvintele sfântului Apostol Pavel în epistola întâi către Corinteni(cap 5, 6-8):

“Semeţia (lauda) voastră nu e bună. Oare nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată frământătura? Curăţiţi aluatul cel vechi, ca să fiţi frământătură nouă, precum şi sunteţi; căci Paştile nostru Hristos a fost jertfit. De aceea să prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimele curăţiei şi ale adevărului.”

Pâinea nedospită (azimele) a rămas ca materie folosită la Sfânta Liturghie pentru Împărtășanie în unele tradiţii liturgice, cum ar fi în bisericile Occidentale și cea Armeană, și este preferată ca aliment pâinii dospite de mai multe popoare din Orient.

De asemenea, pâinea nedospită (sub diferitele ei forme) a fost încă de la început folosită în tradiţia ascetică ortodoxă (ex. Patericul egiptean).

Evenimentele istorice care sunt comemorate în sărbătoarea creștină, adică patimile, moartea și Învierea Domnului au coincis cu Paștele evreilor din anul 33. După o parte din teologii creștini, obiectul sau motivul Paștilor creștine a devenit cu totul altul decât al Paștilor evreilor, care fusese la vremea respectivă celebrat de Isus și apostoli, între vechea sărbătoare iudaică și cea creștină nefiind ulterior, altă legătură decât una de nume și de coincidență cronologică.

Dar oare cine ar putea susține că Isus a așteptat și a ales la întâmplare tocmai zilele pascale pentru a iniția cu Cina cea de taină precipitarea ultimelor și celor mai importante momente ale misiunii sale pe pământ?

„Iar după ce a sfârşit toate aceste cuvinte, a zis Iisus către ucenicii Săi: Ştiţi că peste două zile va fi Paştile şi Fiul Omului va fi dat să fie răstignit.”

„În cea dintâi zi a Azimelor, au venit ucenicii la Iisus şi L-au întrebat: Unde voieşti să-Ţi pregătim să mănânci Paştile? Iar El a zis: Mergeţi în cetate, la cutare şi spuneţi-i: Învăţătorul zice: Timpul Meu este aproape; la tine vreau să fac Paştile cu ucenicii Mei. Şi ucenicii au făcut precum le-a poruncit Iisus şi au pregătit Paştile. Iar când s-a făcut seară, a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici.” Matei 26:1-2, 17-20

„Iar înainte de sărbătoarea Paştilor, ştiind Iisus că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârşit i-a iubit. Şi făcându-se Cină, şi diavolul punând în inima lui Iuda fiul lui Simon Iscarioteanul, ca să-l vândă, Iisus, ştiind că Tatăl I-a dat Lui toate în mâini şi că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu merge, S-a sculat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S-a încins cu el.” Ioan 13:1-4

Isus a ales cu bună știință acest moment, tocmai pentru a conecta cele 3 sărbători cu intenția de a ne ajuta să înțelegem marele mister al Trecerii. Reiau cele 3 sărbători:

1. Sărbătoarea Azimilor – Chag haMețot (Chag = festival, Mațot = Paști, plural de la Pască) – în amintirea trecerii aspectului distrugător al lui Dzeu prin Egipt, sărind peste și cruțând casele fiilor lui Israel care fuseseră unse cu sânge de miel și în care se mâncase doar miel, azimă și ierburi amare (în noaptea trecerii Domnului când a adus nenorociri peste casele egiptenilor)

Domnul a zis lui Moise și lui Aaron în țara Egiptului: “Timp de șapte zile, să nu se găsească aluat dospit în casele voastre; căci oricine va mînca pîine dospită, va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie străin, fie băștinaș. Să nu mîncați pîine dospită; ci, în toate locuințele voastre, să mîncați azimi.” Exodul 12:19-20

2. Pasah sau Pesah – sărbătoarea trecerii Mării Roșii și a eliberării poporului lui IsraEl din robia Egiptului sub conducerea lui Moise. Trecerea de la sclavie la libertate.

3. Paștele creștin – sărbătoarea trecerii de la moarte la viață, de la pământ la cer, și a eliberării oamenilor de păcat prin intermediul mielului – unul din cele 3 aspecte ale divinității.

Paștile creștine au o durată de 40 de zile, cuprinse între sărbătoarea Învierii Domnului (prima duminică de Paști) și sărbătoarea Înălțării Domnului, care se celebrează la 40 de zile de la Înviere, într-o zi de joi. Aceste 40 de zile de sărbătoare vin să echilibreze cele 40 de zile de post premergător Paștilor. El aminteste de postul celor 40 de zile tinute de Isus însuși inainte de inceperea activitatii Sale mesianice și de cei 40 de ani petrecuți de israeliți prin pustiu, în călătoria lor din Egipt în Țara Sfântă.

În toate cele 3 cazuri este vorba de o perioadă asumată voluntar, nu forțat, de renunțări și sacrificii realizate cu scopul de a ne căli voința întru desăvârșire spirituală și de a ne lăsa testați, probați în virtute. Probele sunt de 4 tipuri și au legătură cu caracteristicile celor 4 elemente ale naturii: foc, aer, apă, pământ. De aici folosirea cifrei 40, care se reduce prin 4+0 = 4.

Se spune că, pe vremea vechilor faraoni egipteni, Îngerul Metatron a lăsat omenirii o înțelepciune divină înscrisă în piatră. Este vorba anticul Tarot egiptean alcătuit din 78 de lame, table sau arcane. Când zic tarot cei mai mulți se gândesc la cărțile pentru ghicit (așa-zisa divinație) sau chiar la niște simple cărți de joc. Nu e cazul. Când vine vorba de anticul tarot egiptean, mai bine le-ați asemăna cu cele 12 plăcuțe ale Legii primite de Moise.

Axioma transcedentală a arcanei 40 a tarotului egiptean este tocmai un avertisment la a nu cădea în capcana tentației:

„Nu fii bărbat cu ochi deschiși lăcomiei; nici femeie cu auz deschis lingușirii.”

Iar pe lama 4 a aceluiași tarot scrie așa:

„Dominare a materialului. Dominare de sine însuși. Manifestare a virtuții divine.”

În aceste cuvinte este sintetizată datoria celui care postește pentru a-și pregăti aluatul în vederea transfigurării spirituale.

Iată cum Isus le dezvăluie ucenicilor semnificația aluatului ca simbol:

„Şi în acelaşi timp, adunându-se mulţime mii şi mii de oameni, încât se călcau unii pe alţii, Iisus a început să vorbească întâi către ucenicii Săi: Feriţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia.” (Luca 12:1)

Fățărnicia este doar una dintre drojdiile sau impuritățile aluatului ce trebuiesc arse în foc și reduse la cenușă.

În evangheliile după Marcu 8:15 și Matei 16:6 citim:

„Şi El le-a poruncit, zicând: Vedeţi, păziţi-vă de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod.”

„Iar Iisus le-a zis: Luaţi aminte şi feriţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor.”

În cartea Numerilor capitolul 14:

„ Amaleciţii şi canaaniţii locuiesc valea aceasta, deci mâine, întoarceţi-vă şi plecaţi în pustie, pe calea care duce spre Marea Roşie.”
Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis: „Până când voi lăsa această rea adunare să cârtească împotriva Mea? Am auzit cârtirile copiilor lui Israel, care cârteau împotriva Mea. Spune-le:
‘Pe viaţa Mea’, zice Domnul, ‘că vă voi face întocmai cum aţi vorbit în auzul urechilor Mele! Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. Voi toţi, a căror numărătoare s-a făcut, numărându-vă de la vârsta de douăzeci de ani în sus, şi care aţi cârtit împotriva Mea nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da-o s-o locuiţi, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun. Pe copilaşii voştri însă, despre care aţi zis că vor fi de jaf, îi voi face să intre în ea, ca să cunoască ţara pe care aţi nesocotit-o voi. Iar cât despre voi, trupurile voastre moarte vor cădea în pustie. Şi copiii voştri vor rătăci patruzeci de ani în pustie şi vor ispăşi astfel păcatele voastre, până ce toate trupurile voastre moarte vor cădea în pustie.
După cum în patruzeci de zile aţi iscodit ţara, tot aşa, patruzeci de ani veţi purta pedeapsa fărădelegilor voastre, adică un an de fiecare zi, şi veţi şti atunci ce înseamnă să-Mi trag Eu mâna de la voi.
Eu, Domnul, am vorbit!”

Este cât se poate de clar că perioada de pe-trecut „în pustie”, „în post” este pentru ispășirea păcatelor. Citiți textul biblic mai departe și veți găsi și momentele în care Dzeu îi testează, așa cum chiar și Isus este testat prin diavol în cele 40 de zile petrecute în pustiu. Se observă clar o selecție pe care Dzeu o face. Nu toți israeliții care au peregrinat prin deșert, au și reușit să ajungă la destinație, în țara promisă „unde curge lapte și miere”, adică în Paradis.

Amaleciţii şi canaaniţii sunt cuvinte de cod pentru inamicii interni, demonii roșii ai lui Seth, diavolii din noi, care însumați formează Ego-ul animalic, sinele fals, natura noastră de păcat.

„Moise a spus aceste lucruri tuturor copiilor lui Israel, şi poporul a fost într-o mare jale.
S-au sculat dis-de-dimineaţă a doua zi şi s-au suit pe vârful muntelui, zicând: „Iată-ne! Suntem gata să ne suim în locul de care a vorbit Domnul, căci am păcătuit.”
Moise a zis: „Pentru ce călcaţi porunca Domnului? Nu veţi izbuti.
Nu vă suiţi, căci Domnul nu este în mijlocul vostru! Nu căutaţi să fiţi bătuţi de vrăjmaşii voştri.
Căci amaleciţii şi canaaniţii sunt înaintea voastră şi veţi cădea ucişi de sabie; odată ce v-aţi abătut de la Domnul, Domnul nu va fi cu voi.”
Ei s-au îndărătnicit şi s-au suit pe vârful muntelui, dar chivotul legământului şi Moise n-au ieşit din mijlocul taberei.
Atunci s-au pogorât amaleciţii şi canaaniţii care locuiau pe muntele acela, i-au bătut şi i-au tăiat în bucăţi până la Horma.”

Fără ajutorul lui Dzeu nu ne putem birui dușmanii interiori. Doar implorând ajutor divin din partea lui Hristos putem avea sorți de izbândă. Singuri nu putem face nimic, oricât de hotărâți am fi să ne curățim.

În amintirea trecerii prin pustiu, evreii mănâncă timp de opt zile numai azimă/pască (în loc de pâinea dospită obișnuită) cu miel și cu ierburi amare (maror pe ebraică מרור), pentru a aduce aminte de greutățile îndurate în robia egipteană și în pustiu.

La Cina cea de Taină, Isus și apostolii au mâncat miel, azimi și vin după ritualul evreiesc.

Dar de ce miel? Și de ce Isus a folosit simbolul mielului în parabolele sale, dând apoi să se înțeleagă că El este mielul?

Mielul era animalul principal de jertfă la evrei, iar Iisus a venit “ca un miel la junghiere”, adică S-a dat pe Sine de bunăvoie pentru răscumpărarea omului. Pentru detalii citiți singuri mai departe aici: https://ro.orthodoxwiki.org/Mielul_lui_Dumnezeu

Dar de ce era mielul animalul principal de jertfă la evrei? Tocmai pentru că în acele timpuri îndepărtate, în care se spune că israeliții trăiau în Egiptul Antic, imaginea persoanei a doua a Sfintei Treimi era mielul!

Dumnezeu Tatăl era simbolizat de un berbec. Amintiți-vă că Paștele evreiesc s-a sărbătorit întotdeauna în luna berbecului (Nisan)

Dumnezeu Fiul era descris ca un miel, iar Dumnezeul Mamă (partea feminină a Duhului Sfânt) era reprezentat de o oaie.

Numele lor era:

Amun (Amon, Ammon, Amen) – Tatăl

Khonsu (Chonsu, Khensu, Khons, Chons sau Khonshu) – Fiul

Amunet (Amonet, Amaunet, Imnt, Mut) – Mama

Cum Moise a slujit ca preot în templele egiptene, el a preluat aceasta simbolistică și a folosit-o în predicile sale către poporul pe care l-a condus prin pustiu către țara promisă. Această teorie este explorată în profunzime în lucrarea lui Sigmund Freud „Moise și monoteism”.

Iisus s-a pregătit pe el însuși și pe discipolii săi pentru moartea sa în timpul Cinei, dând mesei de Paștele evreiesc un nou înțeles. Sau mai bine zis, a renovat Paștele. El a prezentat pâinea ca simbolizând corpul său care va fi sacrificat curând, iar vinul – sângele său care urma să fie vărsat, astfel identificându-se cu mielul pascal al Sărbătorii Azimilor din perioada egipteană.

În Evanghelia după Ioan, Iisus, ca miel pascal, a fost răstignit aproape în același timp cu sacrificul ritual al mieilor în templu, în după-amiaza celei de a 14-a zi de Nisan.

Nimic nu este întâmplător și toate se leagă în planul divin. Isus nu a venit sa anuleze tradiția, ci să o completeze și îmbunătățească. El însuși a afirmat-o.

„Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc.” Matei 5:17

În chintesență Paștele este despre Sacrificiu, Renovare, Trecere și Eliberare.

Fie ca toate Ființele să fie fericite!
Fie ca toate Ființele să fie vesele!
Fie ca toate Ființele să fie în pace!
Amen!

Diagnostic ascuns ?

În comentariul Marianei la postare mea anterioară despre Discernământ (în comunitatea Firmamentum) scria așa: „Medicii și familia vor să protejeze pacientul și ascund un diagnostic grav – eu nu sunt de acord cu această procedură dar pot să o înțeleg.”

Și eu înțeleg. Dar hai să analizăm puțin.

Ce este un diagnostic? Conform etimologiei, a face un diagnostic înseamnă a discerne natura și cauzele profunde ale unei situații/boli și a-i prevedea evoluția în timp. Ultimul înțeles este dominant în alt cuvânt înrudit cu diagnostic: prognostic.

Pentru aprofundare puteți să studiați link-urile:

https://en.wiktionary.org/wiki/diagnosis

https://en.wiktionary.org/wiki/%CE%B4%CE%B9%CE%AC#Ancient_Greek

https://en.wiktionary.org/wiki/%CE%B3%CE%B9%CE%B3%CE%BD%CF%8E%CF%83%CE%BA%CF%89#Ancient_Greek

https://en.wiktionary.org/wiki/prognosis#English

A discerne natura și cauzele profunde ale unei situații/boli și a-i prevedea evoluția în timp este mare lucru. Nu se află la îndemâna oricărui absolvent de școală medicală modernă. Se cere o înțelegere profundă a legilor naturii, atât a celor mai vizibile și evidente, cât și a celor invizibile sau subtile. Este necesară o experiență de viață și nu orice viață, ci o viață trăită ca școală.

Există cinci clase de cauze de boală de care un medic este chemat să fie conștient. (Am un curs în care le explic.) Sunt unii medici sau terapeuți, nu mulți, care au în vedere și o parte din cauzele subtile, pe lângă cele mecanice. Te poți considera privilegiat de soartă dacă dai de un medic care să țină seama de toate. Cel mai adesea vei da peste medici care trec repede peste faza cu „cauza”, grăbindu-se să pună o etichetă (nume de boală) căreia ei îi spun diagnostic. Adesea nici la identificarea corectă a bolii nu se pricep, ascunzându-și lipsa de înțelegere cu o serie de termeni medicali moderni care sunt meniți să impresioneze pe sărmanul pacient:

– sufixul patie = boală

Exemplu: cardio-patie = boală a inimii

– idiopatic = se spune despre o boală a cărei cauză este necunoscută.

Ex. Pericardită idiopatică acută nespecifică, Artrită idiopatică juvenilă

– criptogenic = se spune despre o boală a carei cauză este necunoscută.

Ex. Accidentul vascular cerebral criptogenic

– sindrom = un complex de simptome asociate, caracteristic pentru o anumită stare patologică a organismului, constând în totalitatea semnelor și a simptomelor care apar

Ex. Sindromul picioarelor neliniștite :-), Sindromul Raynaud

– iatrogen = de cauză medicală, adică provocat chiar de cadrele medicale! :-))

Ex. Hipertensiunea arterială iatrogenă

– nosocomial = spitalicesc

Ex. Infecție nosocomială, sau infecție intraspitalicească, este acea infecție care nu este prezentă sau care nu se află în perioada de incubație în momentul în care pacientul s-a internat în spital și se supraadaugă bolii pentru care pacientul s-a internat. Infecțiile nosocomiale pot să fie în legătură cu deficiențe de igienă, sterilizare, manevre sau îngrijiri medicale. Acest tip de infecție se produce într-un spital, fie între pacienți de boli diferite care ajung în contact unii cu alții, fie de la bolnavi sau purtători proveniți din rândul personalului de îngrijire.

Înainte de a fi un medic care să poată da dia-gnostice și pro-gnostice ar trebui să fie un gnostic, adică unul care știe în profunzime, care știe din experiență directă, care înțelege legile subtile ale naturii.

Acestea fiind spuse, oare nu crezi că e mai bine ca medicul să se abțină în momente delicate de la a da o sentință diagnostică sau prognostică?

Pe de o parte, dacă medicul se crede Dumnezeu, sau doar autosuficient și prea-încrezător-în-sine și în statistici, când va da diagnosticul pacientul îl va primi ca pe o sentință de îndeplinit, ca un destin implacabil. Și chiar dacă inițial este posibil să refuze și să respingă diagnosticul (faza de negare), ulterior se va resemna și acceptând sentința va crede în ea. Mintea sa va lucra de acum pentru a-i îndeplini aceasta credință și, dacă nu era bolnav(diagnostic eronat) se poate îmbolnăvi, iar dacă era bolnav și prognosticul a fost „rezervat”, sunt șanse mari să aibă parte de o evoluție galopantă a bolii și de un sfârșit grăbit. Acesta este mult-studiatul efect nocebo. Starea pacientului merge spre rău (și) din cauza diagnosticului sau a prognosticului. În lipsa acestora, pacientul ar fi putut avea o evoluție mai favorabilă.

Cunosc personal mai multe cazuri de persoane în vârstă cărora familia nu le-a dezvăluit diagnosticul de cancer și prognosticul care dădea o speranță de viață de câteva luni de zile până într-un an. Aceste persoane au trăit bine-mersi ani și ani la rând. Unele încă mai trăiesc, unele au decedat din alte cauze, unele au sfârșit de cancer, dar mult mai târziu decât anticipaseră și anunțaseră medicii.

Pe de altă parte, dacă medicul nu este 100% sigur de diagnostic sau de prognostic, nu ar fi mai indicat să se abțină de la enunțarea lor? Sau cel puțin să explice aparținătorilor și/sau pacientului că are dubii, că poate situația este alta, astfel deschizând calea către alte consultații cu alți specialiști și lăsând vie speranța pacientului că poate totuși este vorba de o boală mai puțin gravă, că poate are șanse de vindecare.

Mai este de menționat o perspectivă. Un diagnostic explicat cu blândețe, cu compasiune, transmițând pacientului curaj și încredere în capacitatea sa de a se face bine, se poate transforma pur și simplu într-un semnal de alarmă pentru ca omul să conștientizeze că așa nu mai poate continua, că trebuie să caute să găsească acel element care îi dezechilibrează organismul (cel mai banal exemplu: renunțarea la fumat). După părerea mea, medicul ar face bine să explice cu smerenie ceea ce el înțelege din starea ne-la-locul ei a pacientului, iar acesta din urmă ar face bine să „se caute”, adică să caute cauza bolii și să o corecteze, fără panică, cu încredere că are 100% șanse să se vindece dacă va face ceea ce trebuie.

Dacă pacientul ar fi mințit cum că nu are nimic (chiar și prin omisiune), acesta ar fi privat de oportunitatea de a schimba ceea ce are de schimbat în viață pentru a se vindeca, va continua cu același obicei greșit care i-a adus starea de boală și … mai departe îți poți închipui și singur/ă.

Discernământ

Într-o familie normală minciuna este ceva excepțional.

Părinții sunt sinceri și binevoitori și rar apelează la mici minciuni nevinovate pentru a-l păcăli pe copil.

Minciuna este aspectul negativ care nu încetează să ne surprindă de-a lungul vieții.

Dincolo de ideea mediului ideal de familie în care am crescut, noi oamenii suntem făcuți pentru adevăr, ca și afirmare a vieții. Minciuna este negarea realității.

Copii fiind dăm credit și credibilitate totală părinților, singura noastră autoritate la acea vârstă. Prin extensie și prin continuarea exemplului dat de educatori la grădiniță și școală, ni se imprimă pe creier că autoritățile sunt enunțătoare de adevăruri, cu bună credință. Așa că, în mod implicit avem tendința de a crede afirmațiile conducătorilor de instituții locale și naționale, organizații internaționale, medicilor, profesorilor, liderilor religioși, magistraților, politicienilor și ale altor autorități.

Este indiscutabil și de netăgăduit că marea majoritate a oamenilor sunt ghidați de interesele personale. La foarte puțini interesul personal este egalat de interesul altruist. Și extrem de rari sunt aceia la care altruismul depășește egoismul. Prin urmare, toate autoritățile enumerate mai sus, oameni fiind și ei/ele, sunt ghidate în primul rând de interese personale și nu se dau în lături de la minciună și falsitate pentru a-și atinge scopurile.

Din păcate este atât de multă minciună și fals în ziua de azi, încât nu recomand să plecăm de la premisa că ceea ce auzim și ceea ce vedem este adevărat. Să trecem de fiecare dată prin filtrul propriu, căutând să aflăm ce interese ar putea împinge pe persoana X să facă o anumită afirmație, sau să prezinte o situație într-un anumit fel.

Căutați în istorie și veți găsi numeroase exemple de lideri politici, economici sau religioși care au înșelat în mod intenționat poporul, inclusiv apropiați – rude sau prieteni. Și să știți că oamenii nu s-au schimbat prea mult în ultimele milenii.

Una din abilitățile pe care suntem chemați să le dezvoltăm ca parte din dezvoltarea personală este abilitatea de a întrezări aspecte ale adevărului prin ochiurile mrejei de minciuni.

Dezvoltare personală prin adaptare la, și modificarea mediu/lui

Copiii trăiesc într-o lume ideală.

În lumea lor imaginară, care se formează în a lor minte inocentă și naivă prin interacțiunea cu părinții, bunicii, frații și ceilalți apropiați ai casei, ei se simt iubiți și protejați. Purtătorii lor de grijă fac tot posibilul ca să nu le lipsească nimic, să fie înconjurați de frumusețe, bunătate, fericire. Se străduiesc cu sinceritate și cu cele mai bune intenții să-i învețe tot ce știu. Să le prezinte Adevărul așa cum ei îl percep și înțeleg.

Apoi, pe măsură ce ajungem să interacționăm cu lumea exterioară, din afara cercului familial restrâns, ne dăm seama că există și altfel de oameni, mult diferiți de iubiții noștri părinți sau bunici prin felul în care se poartă cu noi și între ei. Pe scurt, descoperim răutatea lumii.

Din fericire, imaginea idealistă a lumii nu se spulberă dintr-o dată. Da, ea este erodată cu timpul, dar așa deteriorată cum e, ea continuă să joace un rol vital în viața noastră. Fără ea, fiecare zi ar fi un chin.

Dacă am percepe toată răutatea și falsitatea lumii în care trebuie să ne mișcăm, foarte puțini dintre noi s-ar mai da jos din pat dimineața, iar mulți, mulți și-ar pune capăt zilelor. Dar lumea ideală pe care noi ne-o dorim, pe care o imaginăm și la care visăm datorită exemplului pozitiv al părinților ce ne-au sădit speranța; această lume bună și frumoasă se încăpățânează să rămână în subconștientul nostru și să lucreze în favoarea noastră.

Cu toții contribuim la acest construct mental, emoțional și material care este scenariul și decorul vieților noastre. Suntem co-creatori ai lumii în care ne aflăm. Fiecare gând, fiecare emoție, fiecare gest și acțiune influențează și modifică realitatea. Lumea idealistă din subconștient continuă să se proiecteze în exterior și să aducă îmbunătățiri.

Cred că acum începi să înțelegi cât de important este mediul psiho-emoțional și material în care se dezvoltă un copil. Imaginea pe care și-o formează asupra lumii ca și copil se va proiecta asupra realității și o va modela pe tot parcursul vieții sale de adult.

Există și reversul medaliei. Nu acela al copilului crescut într-un mediu toxic. Te las pe tine să-ți imaginez cum va fi afectat acesta pentru tot restul vieții și ce va proiecta el către exterior. Vreau să continui să mă refer la copilul crescut într-un mediu decent. Tocmai lumea ideală din mintea sa, care îi dă speranță și puterea de a se trezi în fiecare dimineață, tocmai ea îi va pune bețe în roate când se va izbi de partea rea și urâtă a realității. Va fi șocat. Va fi dezamăgit. Va fi deprimat. Nu va ști cum să se poarte. Îi va fi mai greu să se adapteze păstrându-și valorile și principiile.

Un copil crescut în condiții aspre și austere, care a cunoscut devreme fața neplăcută a lumii, va fi mai pregătit să înfrunte realitatea în aspectele ei negative.

Interesant și amuzant este să vezi cum un astfel de individ, format în condiții dure, nu știe să se comporte corespunzător când ajunge într-un mediu ideal, bun și frumos. Și de multe ori, astfel de indivizi dau cu piciorul, resping mediul ideal care le este total necunoscut. Atitudinea și comportamentul care le-au asigurat supraviețuirea în mediul ostil, nu le mai servesc în mediul prielnic, chiar dimpotrivă.

Fie că facem primii pași în viață într-un mediu favorabil, fie că suntem forjați în focurile vicisitudinilor, oricum, va trebui mai târziu să ne adaptăm și la mediul opus, dacă vrem să ne dezvoltăm integral, să fim echilibrați și fericiți indiferent de mediul sau sistemul în care vom fi puși de destin.

Am creat pe platforma Meetup.org un grup de sprijin pentru cei care vor să facă ceva pentru a reduce stress-ul, anxietatea, fricile, depresia din viața lor. Este un spațiu în care să te simți în siguranță, în care te poți deschide și fi vulnerabil. Dacă intri în acest grup, accepți că și tu duci o luptă cu aceste stări neplăcute. Nimeni nu intră aici pentru a vorbi de sus celorlalți, pentru a-i judeca. Ne sprijinim reciproc, atât emoțional cât și informațional. Facem schimb de experiențe anxioase (:-)) și de metode, tehnici și instrumente de lucru într-o atmosferă prietenoasă.

Vor fi atât întâlniri online, la care poți participa indiferent de unde te afli, dar și întâlniri pe viu undeva în București.

Aici găsești link-ul către grup: https://www.meetup.com/bucharest-stress-and-anxiety-support-group

Până una alta, te invit să urmărești un discurs în limba engleză de 25 de minute al lui Krishnamurti despre cauza-rădăcină a fricii:

Deschis la minte sau naiv ? – partea a 2-a

„L-a culcat în iesle pentru că nu era loc de găzduire la han pentru ei”

Click aici pentru a citi prima parte

„Goliți-vă cupa” este o veche zicală chineză Chan (Zen) emanată dintr-o conversație avută de cărturarul Tokusan (numit și Te-shan Hsuan-chien, 782-865) cu Maestrul Zen Ryutan (Lung-t’an Ch’ung-hsin sau Longtan Chongxin, 760 -840).

Savantul Tokusan era plin de cunoștințe și opinii despre dharma, termen ce desemnează un set de îndatoriri, drepturi, legi, conduită, virtuți, „mod corect de a trăi” – toate în acord cu ordinea și legea cosmică/divină. Totuși el vine la Maestrul Ryutan și îl întreabă despre Zen. La un moment dat, Ryutan umple din nou ceașca de ceai a oaspetelui său, dar nu încetează să toarne când ceașca se umple. Bineînțeles că ceaiul se revarsă pe masă. “Oprește-te! Cupa este plină!” spune Tokusan.

„Exact”, spune maestrul Ryutan. “Ești ca această cupă; ești plin de idei. Vii și ceri învățătură, dar cupa ta este plină; nu pot pune nimic înăuntru. Înainte să te pot învăța, va trebui să-ți golești cupa.”

Acest lucru este mai greu decât îți închipui. Când ajungem la vârsta adultă, suntem atât de plini de informații încât nici măcar nu observăm că există. S-ar putea să considerăm că avem mintea deschisă, dar, de fapt, tot ceea ce învățăm este filtrat prin toate experiențele și cunoștințele deja acumulate și apoi clasificat pentru a se încadra în credințele pe care le posedăm deja.

Buddha a învățat că gândirea conceptuală este o funcție a celui de-al treilea Skandha. Această skandha se numește Samjna în sanscrită, ceea ce înseamnă „cunoștințe care se leagă între ele”. În mod inconștient, „învățăm” ceva nou legându-l mai întâi de ceva ce știm deja. De cele mai multe ori, acest lucru este util și ne ajută să navigăm prin lumea fenomenală.

Cu toate acestea, uneori acest sistem eșuează. Ce se întâmplă dacă noul lucru nu are nicio legătură cu ceva ce știi deja?

A aborda viața și drumul spiritual cu o minte nouă, curată, o minte pură și spontană ca de copil nu aparține exclusiv învățăturii budiste.

„Atunci, ucenicii lui Ioan au venit la Isus şi I-au zis: „De ce noi şi fariseii postim des, iar ucenicii Tăi nu postesc deloc?”

Isus le-a răspuns: „Se pot jeli nuntaşii câtă vreme este mirele cu ei? Vor veni zile când mirele va fi luat de la ei, şi atunci vor posti.”

Isus încerca să le explice astfel că nu este momentul potrivit pentru post, că acele timpuri cereau o conduită diferită. Mintea noastră este în mod obișnuit condiționată să repete ceea ce a învățat deja.

Și în general, cum ceilalți vroiau să integreze învățăturile sale în doctrina religioasă curentă și săreau în sus de fiecare dată când descopereau ceva ce aparent era în conflict cu ceea ce saducheii și fariseii predicau, Isus folosește analogii cu viața practică pentru a le da de înțeles că trebuie să abordeze ceea ce el le spune, cu o minte nouă, deschisă, eliberată de condiționările vechilor sisteme religioase:

„Nimeni nu pune un petic de stofă nouă la o haină veche; căci peticul trage din haină și ruptura devine mai mare.

Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altfel, burdufurile plesnesc, vinul se varsă, şi burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou îl pun în burdufuri noi, şi se păstrează amândouă.” Mt:9,14

Autosuficienţa, orgoliul și vanitate fundamentată pe teoriile anterior asimilate se constituie pentru mulți în gratii de închisoare mintală. Sub imperiul acestor defecte egoice nu poți gândi liber, „în afara cutiei”, cu o minte deschisă.

Când vorbeşte profesoara sau conferenţiarul, auditoriul pare a fi foarte atent, ca şi cum ar urmări în detaliu fiecare cuvânt al oratorului. Totul dă impresia că ascultă, că se află în stare de alertă, însă în fondul psihologic al fiecărui individ este o secretară rea care traduce fiecare cuvânt al oratorului.

Această secretară este Eul, Ego-ul.

Eul traduce în acord cu prejudecăţile sale, preconceptele sale, temerile sale, orgoliul său, anxietăţile sale, ideile sale, amintirile sale etc.

Doar în stare de alertă noutate, cu mintea spontană, liberă de greutatea trecutului, în stare de deplină receptivitate, putem cu adevărat să ascultăm, fără intervenţia acestei secretare numită Eu, Eu Însumi, Ego.

Când mintea este condiţionată de memorie, ea doar repetă ceea ce a acumulat. Mintea condiţionată de atâtea experienţe din trecut nu poate vedea prezentul decât prin lentilele tulburi ale trecutului. Lipsa maleabilităţii şi ductibilităţii în minte face ca aceasta să se găsească încătuşată în multiple norme rigide şi neadecvate.

Expresia „cuvântul lui Dumnezeu” se referă, de obicei, la un mesaj divin sau la o colecție de astfel de mesaje. (Luca 11:28) Termenul „Cuvântul” este folosit în Biblie și ca titlu pentru Isus Cristos, atât ca spirit în cer, cât și ca om pe pământ. „La început era Cuvântul . . . El era la început cu Dumnezeu”. (Ioan 1:1, 2) „Cuvântul a devenit carne și a locuit printre noi.” (Ioan 1:14)

Atunci când oamenii sunt plini de ei înşişi: de îngâmfarea lor, de orgoliile lor, de vanităţile lor, de facultățile lor, teoriile lor etc, nu au un loc gol, un colţişor liber pentru Cuvânt, pentru Adevărul momentului, pentru o înțelegere profundă.

Atunci Cuvântul nu are unde să intre…

Unde să intre, dacă aceşti oameni sunt plini de ei înşişi?

Să ne amintim de Isus şi naşterea sa: părinţii săi, ajungând la recensământul cerut de Irod, nu au găsit un loc liber la han… Tot aşa, nu există în „taverna noastră interioară” (dacă i se poate da acest nume) un loc liber pentru Cuvânt; „taverna” este ocupată, „hanul” este ocupat (şi cât de grav este acest lucru!).

Noi trebuie să ţinem bolul lui Buddha, vasul, îndreptat în sus, pentru a primi Cuvântul. Dar, în loc să facem asta, oamenii întorc bolul în jos. Ar trebui să avem sau să recunoaştem propria noastră nimicnicie şi mizerie interioară pentru a rămâne în bol un loc şi pentru Cuvânt.

Dar dacă suntem atât de plini de noi înşine, cum ar putea Cuvântul să intre în noi? Sau, cu alte cuvinte, cum am putea să învăţăm să ascultăm din punct de vedere psihologic? Pentru că a şti să asculţi logic sau a şti să asculţi, să zicem, fizic, este un lucru relativ uşor, dar psihologic este foarte greu să ştii să asculţi!

Trebuie să fii în atitudine receptivă, cu vasul îndreptat înspre înalt, aşteptând alimentul în stil budist.

Trebuie să ascultăm cu mintea spontană, liberă de supoziții mentale, teorii și prejudecăți. Trebuie să ne deschidem spre nou cu o minte integrală, cu mintea nedivizată de lupta contrariilor.

Înțelepciunea se obține prin experimentare directă, prin experiență proprie și meditație profundă.

Libertatea intelectuală este posibilă doar prin cunoașterea și înțelegerea diverselor funcționalisme ale minții. Este urgent să ne cunoaștem pe noi înșine și acest lucru se face prin reflecție senină (Mo-chao), prin meditație profundă.

Nu este meditație doar acea acțiune de liniștire a minții când ne aflăm acasă sau la templu, ci cuprinde și torentul zilnic al vieții. Să facem din viața obișnuită o meditație continua! În acest mod vom fi în contact permanent cu Adevărul.

Dezvoltare personală continuă

Noi cât trăim suntem în mișcare și în căutare. Nu există o poziție pe care să o dobândești, să-ți pui fundul pe ea și să zici aicea sunt. Nu. Nu-i așa. Noi suntem ca niște făpturi care avem de traversat o mare. Pe marea asta sunt bucăți de lemn care plutesc. Nu e un pod pe care cineva l-a pus peste apă ca noi să trecem confortabil pe el. Noi, cu inteligența și sensibilitatea fiecăruia, trebuie să mirosim, să vedem unde sunt acele porțiuni pe care noi ne putem sprijini ca să putem merge. Și e totul o improvizație continuă. Nu te poți odihni nicio clipă.

Horia Roman Patapievici

Despre știință, cu modestie

A cunoaște lucrările mărețe ale lui Dumnezeu, a înțelege înțelepciunea, grandoarea și puterea Sa, a aprecia minunata alcătuire a Legilor Sale, cu siguranță, toate acestea trebuie să fie un mod plăcut și acceptabil de slăvire a Celui PreaÎnalt, față de care neștiința nu poate fi mai recunoscătoare decât știința.

Nicolaus COPERNIC

Omul, ființă irațională

La început de decembrie 2019 tatăl meu îmi trimitea un mesaj ce m-a inspirat să dezvolt puțin tema.

Mesajul său era:

„Omul este o ființă irațională. La această concluzie am ajuns în ultimul timp. Este valabil și la nivel macro și la indivizi în parte.
– dacă ar fi rațional, omul nu ar fi egoist pentru că făcând rău celorlalți își face rău și lui sau chiar daca azi îi e bine, mâine poate să-i fie rău (vezi încălzirea globală, poluarea, tăierea pădurilor, etc)
– și la nivel social (politică, presă, justiție, chiar religie) e același egoism păgubos.
Dacă unor indivizi li se argumentează că un lucru este alb și ei îl văd negru, ce concluzie rezultă? că sunt îndoctrinați, deci iraționali, nu? În cazul religiei, îndoctrinarea se produce subliminal, picătură cu picătură, până când indivizii se supun orbește mentorului, chiar cu bucurie până la sacrificiul de sine. Am constatat că, la fel de bine, sunt îndoctrinați și oamenii simpli și cei mai cultivați.”

Întâi de toate să plecăm de la o definiție, fie ea și limitată sau incompletă a termenului rațional. Un om rațional este un om care gândeste în mod logic și care îți bazează deciziile și acțiunile pe această gândire logică.

Eu nu aș spune din prima și la modul absolut că un individ egoist este irațional. În spatele deciziilor egoiste există un raționament logic.

Să luăm ca studiu de caz tăierea pădurilor.

O firmă de exploatare forestieră are un plan de afaceri foarte bine fundamentat, bine gândit și cu o logică de fier. Ea urmărește să obțină lemn la un preț de cost cât mai mic și să-l vândă cu un preț cât mai mare. Ea urmărește să obțină un profit cât mai mare într-un timp cât mai scurt și știe foarte bine că există o cerere mare de lemn pe piață. Până aici nimic lipsit de logică. Faptul că prin tăierea exagerată de păduri se afectează ecosistemul și clima este o altă linie de argumentare, o altă logică la fel de valabilă. Cele două sunt adevărate în același timp. Prima funcționează într-o fereastră de timp mai scurtă și urmărește beneficiul exclusiv al celor implicați în afacerea cu masă lemnoasă, în timp ce a doua vizează o fereastră de timp mai largă și un număr mult mai mare de indivizi – tot ecosistemul vegetal, animal și uman din regiune. Prima gândire (cea numită egoistă) urmărește un interes imediat și pentru un număr restrâns de indivizi (uneori un singur individ), iar cea de a doua un interes pe termen lung pentru o întreagă comunitate sau ecosistem.

Acum vine intrebarea: Ce anume influențează pe decidentul (patron, CEO, manager) afacerii cu lemn sau pe lucrătorul cu drujba să aleagă primul stil de gândire în detrimentul celui de-al doilea?

Îmi vin repede în minte 4 lucruri:
1. nivelul de conștiință
2. inteligența emotională
3. educația (factor atât rațional cât și emoțional)
4. instinctul

1. Un individ cu nivel ridicat de conștiință intuiește că nu este un lucru bun să radă complet de pe fața pământului păduri întregi, dezgolind munți întregi și modificând radical flora și fauna zonei, vocea conștiinței amendând gândirea egoistă care urmărește profitul imediat și sigur.

2. Un individ inteligent din punct de vedere emoțional, cu un EQ ridicat, este un individ răbdător, dispus să-și ia timpul necesar pentru a găsi soluții mai bune de a obține profit, soluții sustenabile pe termen lung, chiar nedefinit. Un exemplu de soluție alternativă pentru acest studiu de caz este turismul. Un astfel de individ știe că pădurile sunt limitate, că atunci când se vor termina, se va termina și sursa de venit.

3. Un individ educat și care decide ținând cont de educația primită se gândește la consecințele nefaste ale exploatărilor abuzive. Știe exemple din istorie și geografie de zone vaste de teren deșertificate în urma defrișărilor complete. Știe despre alunecările de teren și despre modificarea regimului de precipitații și al climei în general.

4. Un individ dominat de instincte, va acționa în funcție de ce-i va dicta instinctul de supraviețuire. Un țăran care nu are cu ce să-și hrănească familia numeroasă pentru că nu-și găsește altceva de lucru în zonă, care are nivele joase de conștiință și de educație și un coeficient de inteligență emoțională scăzut, va accepta un loc de muncă în care va tăia copaci cât e ziua de lungă, fără să-și pună alte întrebări în afara de întrebarea: „Oare astăzi/săptămâna asta/ luna asta cât o să-mi iasă?”

Omul este o ființă rațională, emoțională și instinctivă. Deciziile sale și în consecință viața sa sunt determinate în funcție de care dintre aceste aspecte ale sale este mai puternic, sau mai dezvoltat. El se naște cu o anumită predominanta, cu un centru de gravitație situat fie în intelectual, fie în emoțional, fie în instinctiv. Educația și practicarea conștientă a unor exerciții, principii, valori și atitudini de dezvoltare personală pot aduce modificări profilului nativ.

Și totuși… ceea ce mișcă pe om într-o anumită decizie și direcție este emoția.

Etimologia cuvântului o spune: “din latinescul emótio, -ónis, d. e-movére, -mótum, a mișca din loc. Mișcare a sufletului.” (Dicționaru limbii românești 1939 de August Scriban)
Mișcarea sufletului produce mișcarea gândurilor, a voinței și în final a faptelor.
Chiar dacă în luarea unei decizii există o furtună de gânduri și o luptă a ideilor, ceea ce în final înclină balanța pentru majoritatea dintre noi este emoția.

Tăietorul de lemne angajat cu ziua, sau cu pădurea – este mânat fie de emoția negativă a fricii că nu va avea ce pune pe masa, sau a invidiei (vecinul și-a făcut casă mai mare), sau a lăcomiei; fie de emoția pozitivă pe care o resimte când își imaginează copilul îmbrăcat și hrănit decent sau libertatea pe care i-o dă puterea banului.

În lumea tehnicilor motivaționale este binecunoscută metoda vizualizării. Pe scurt, ni se recomandă să avem o imagine cu obiectul dorinței noastre pe care să o vedem zilnic. Sau pur și simplu să ne imaginăm că deja avem acel ceva și, foarte important, să simțim bucuria, satisfacția, independența și toate celalalte emoții pozitive care se pot simți din a avea sau a experimenta acel lucru dorit. Cu siguranță că și seful firmei de exploatare forestieră este mânat de același gen de emoții negative sau pozitive, cel mai probabil la o altă scară, o altă octavă sau o altă categorie de stimuli.

Marea majoritate a indivizilor societății umane se lasă încă dominați de instincte și emoții și mai au de lucrat cu ei înșiși până să eleveze nivelul animal la rangul de om. Sunt mai degraba iraționali decât raționali.

2 Dec 2019

Păzirea gândului

„- Din moment ce suntem vulnerabili, putem să mai fim și fericiți? ocupați cu această fragilitate și suferință?

– Tocmai atunci ești fericit, când îți înțelegi fragilitatea. Restul sunt extaze trecătoare. Dar starea de fericire este ceea ce anticii numeau egalitate de spirit. E foarte greu de dobândit. Și de fapt nu poți s-o dobândești decât prin practicarea zilnic și neabătut a unor exerciții spirituale. Părintele Stăniloae a luat un scurt îndemn din părinții bisericii și care spune atât: Rugați-vă neîncetat! Ăsta nu e un îndemn la bigotism. Este un îndemn la păzirea gândului. Păzirea gândului înseamnă de fapt punerea minții într-un anumit regim de funcționare. A te ruga neîncetat înseamnă de fapt a pune mintea într-un regim de seninătate.

– E greu asta!

– E foarte greu. Dar poți s-o faci. Te speli pe mână în fiecare zi? Te speli pe dinți în fiecare zi? Îți speli corpul? Neapărat! E o formă de politețe elementară față de corp. Față de tine o politețe elementară este exercițiul spiritual. De ce mintea nu ar avea nevoie de igiena de care corpul are nevoie?

Pe stradă oamenii sunt cu capsa pusă. Sunt țâfnoși. Sunt țâfnoși pentru că deși se spală, nu practică igiena mentală. Dacă ar practica-o ar fi mult mai îngăduitori cu semenii lor. Șoferii n-ar mai înjura de dimineața până seara când sunt la volan. N-ar mai claxona imediat ce se face verde la semafor”.

Fragment din emisiunea Mic dejun cu un campion – Horia Roman Patapievici

Ce te face fericit?

„Ceea ce te face fericit este descoperirea limitei care ilimitează. (…) Soluția mea la deriva recentă nu este abolirea modernității, ci este măsura ei. Trebuie să descoperi o măsură. De aceea îl citez pe Socrate cu răspunsul la întrebarea: Ce i-ar spune Socrate unui tânăr? Să nu faci nimic fără măsură. Asta este! Dar e o măsură, spre deosebire de măsura tradițională care e de găsit într-o instituție (…), este o măsură de găsit în interior(Patapievici arată cu degetul către cap). Modernitatea este ceva care-și poartă drumul cu ea. E ca tancul. Nu este ca o mașină care merge pe autostradă. Ăsta este omul tradițional. Nu, modernitatea își poartă drumul cu ea. Ceea ce înseamnă că trebuie să descopere în ea însăși principiul măsurii ei”.

Horia Roman Patapievici în dialogul online Omul recent…. după 20 de ani, minutul 33

What defines you?

“What is joy without sorrow?

What is success without failure?

What is a win without a loss?

What is health without illness?

You have to experience each if you are to appreciate the other.

There is always going to be suffering. It’s how you look at your suffering, how you deal with it, that will define you.”

By Mark Twain

Life balance. Two ways.

“The great Sufi poet and philosopher Rumi once advised his students to write down the three things they most wanted in life. If any item on the list clashes with any other item, Rumi warned, you are destined for unhappiness. Better to live a life of single-pointed focus, he taught.

But what about the benefits of living harmoniously among extremes?

What if you could somehow create an expansive enough life that you could synchronize seemingly incongruous opposites into a worldview that excludes nothing?”

by Elizabeth Gilbert – Eat, Pray, Love