Scarabeul sau gândacul de bălegar

NAÍV, -Ă, naivi =

1. Lipsit de experiență și de prefăcătorie, simplu, natural, credul, sincer.

2. (Peior.) Lipsit de judecată matură

Sursă – https://dexonline.ro/

3. Prea dispus să creadă că cineva spune adevărul, că intențiile oamenilor în general sunt bune sau că viața este simplă și corectă. Oamenii sunt adesea naivi pentru că sunt tineri și / sau nu au avut prea multă experiență de viață.

Sursă – https://dictionary.cambridge.org/

În 30 octombrie 1938 actorul Orson Welles anunța audiența într-o teatrală emisiune radio că marțienii invadează New Jersey, ducând ascultătorii îngroziți să creadă că Pământul este atacat de extratereștri ostili. Dar așa-numitele știri erau false. Infamul spectacol al lui Welles a fost o dramatizare a clasicului SF „Războiul lumilor” de HG Wells și a făcut parte dintr-o serie săptămânală de emisiuni dramatice create în colaborare cu Mercury Theatre on the Air pentru CBS.

În timpul transmisiei radio, un actor care se dădea drept crainic de știri a întrerupt un program de muzică. Cu un ton alarmant în crescendo, el a descris observațiile telescopice ale „trei explozii” pe Marte, apoi a prezentat raportări de la fața locului, de la Grover’s Mill, un oraș în apropiere de Princeton, New Jersey. Pe măsură ce drama s-a desfășurat, interpreții care se dădeau drept martori au descris obiecte zburătoare neidentificate (OZN-uri) și „creaturi ciudate” care trăgeau cu o rază de lumină futuristă ce ucisese zeci de oameni.

Deși programul a fost plin de memento-uri că este teatral, mulți oameni s-au gândit că invazia extraterestră este reală, iar titlurile ziarelor au descris ulterior panica cauzată de perspectiva unei invazii extraterestre. „Mii de ascultători s-au repezit afară din casele lor din New York și New Jersey, mulți cu prosoape pe față pentru a se proteja de„ gazul ”pe care ar fi trebuit să-l arunce invadatorul”, a raportat Daily News a doua zi.

Mii de ascultători anxioși și confuzi au crezut că este real. Au asediat departamentele de poliție, ziarele și CBS cu apeluri telefonice. În New Jersey, punctul zero al invaziei fictive, cei din garda națională au dorit să știe unde ar trebui să se prezinte la serviciu, iar departamentul de poliție din Trenton a primit 2.000 de apeluri în mai puțin de două ore. În Providence, Rhode Island, apelanții isterici au implorat compania electrică să taie energia electrică a orașului pentru a-l păstra în siguranță de invadatorii extraterestri. Ziarele au raportat tentative de sinucidere, atacuri de cord și exoduri din marile zone metropolitane.

La o conferință de presă convocată în grabă, Welles și-a exprimat remușcarea și șocul față de reacția publicului. „Nu-mi puteam imagina că o invazie de pe Marte ar putea fi atât de credibilă”, a spus el când a fost întrebat dacă a păcălit intenționat țara. Cu toate acestea, câteva decenii mai târziu, Welles a recunoscut: „ Cu un amuzament ștrengăresc am așteptat acest tip de răspuns. Amploarea lui însă ne-a uluit. ”

Există în noi oamenii o înclinație naturală de a crede tot ce auzim sau citim. Este o trăsătură candidă care își găsește explicația în felul cum am fost creați și programați ca ființe. Suntem făcuți să trăim în adevăr. Analizați un copil mic și veți înțelege numaidecât la ce mă refer. Copilul ia de bun, de real și de adevărat orice i se spune. În mintea sa nu s-a născut încă conceptul de minciună, de fals, de ireal – care este un concept abstract. El trăiește doar în lumea reală palpabilă în care totul este frumos și bine intenționat. Visele, basmele, Moș Crăciun – toate sunt reale și adevărate.

Cu cât un om este înșelat de mai multe ori, cu atât el va deveni mai sceptic. Din nefericire unii ajung să pună într-atât la îndoială anumite lucruri, că își pierd capacitatea de a crede într-un adevăr chiar și atunci când este evident și demonstrabil.

Dacă însă ai avut parte de o viață frumoasă și ușoară, ferit fiind de minciuni și trădări majore, de oameni manipulatori și falși, rămâi cu o minte înclinată spre credință fără verificări. Cel care a trecut prin experiențe de viață bogate și variate și și-a dat interesul să învețe ceva din ele, rămâne cu o doză de înțelepciune din fiece lecție învățată. Această înțelepciune îi oferă avantajul de a privi noile evenimente sau informații cu o pereche de ochi avizați, cu o privire pătrunzătoare care scanează prin straturile superficiale ale aparenței în profunzimea miezului problemei. Nu vede doar efectele sau consecințele, ci deslușește, chiar dacă uneori doar intuitiv și vag, cauzele sau sursele. Are o perspectivă de ansamblu, este conștient de rețeaua complexă de interconexiuni. Vede ceea ce în engleză se numește „the big picture”. Văzul său este rafinat, putând detecta multe nuanțe acolo unde majoritatea celorlați văd doar alb sau negru. Datorită acestei capacități reușește să nu cadă în capcana identificării cu o extremă și în lupta antitezelor. Astfel de capcane sunt întinse maselor de oameni de cei care vor să le stăpânească, să le controleze, să le manipuleze. O societate sau comunitate divizată, o țară consumată de conflicte interne, de războaie civile, este lesne de cucerit, de controlat sau de exploatat. Metoda Divide et impera este folosită în permanență de-a lungul istoriei.

Însă nu întotdeauna sunt capcane puse intenționat de alții. De multe ori, fără să ne împingă nimeni, cădem singuri în această greșeală de a ne situa la o extremă, combătând extrema opusă. Și nu vedem că între cele două există o infinitate de poziții intermediare, de nuanțe de gri generate de amestecul în diverse proporții de alb și negru, de Yin și Yang.

Un om lipsit de înțelepciune, chiar dacă are multe diplome în sertar, chiar dacă este instruit la școli renumite, chiar dacă ocupă o poziție de conducere într-o instituție sau autoritate academică sau politică, va cădea în aceeași greșeală a radicalismului.

Pe de altă parte, un om instruit și inteligent, poate chiar și cu ceva înțelepciune, dacă nu își ascultă vocea conștiinței poate ajunge să profite de naivitatea celorlalți. Unii se nasc cu principiile morale deja asimilate în mintea și-n inima lor. Alții le dobândesc prin educație și mai ales prin exemplul dat de părinți și de ceilalți apropiați. A treia categorie de oameni, cea mai nefericită, este aceea a oamenilor care trăiesc în afara principiilor morale, care n-au nicio tangență cu etica. Aceștia vor fi ghidați în viață exclusiv de principiul hedonist al satisfacerii propriilor dorințe, fără a ține cont de semenii lor. Acești oameni nu-i respectă pe ceilalți, nu se gândesc la binele lor și sunt departe de a ajunge să-i iubească.

Acest egoism nu dispare prin educația privată de principii religioase și lipsită de etică. Un om egoist poate absolvi cu succes și aplauze școli prestigioase, poate dezvolta o carieră profesională și una politică și poate ajunge cu ușurință în posturi de conducere într-o administrație statală sau chiar într-o instituție internațională. Trist este că poate fi orice instituție, inclusiv cele de natură medicală, socială și spirituală. Deși în aceste domenii nu ar trebui să lucreze decât oameni cu vocație, care simt în sufletul lor chemarea de a-și ajuta semenii; deși empatia și filantropia (termen grecesc ce se traduce prin „iubire de oameni”) ar trebui să fie criterii de selecție, sistemul de accedere în funcții se folosește doar de următoarele criterii:

1. diplome

2. experiență profesională

3. PCR = pile, cunoștințe, relații (inclusiv politice)

4. afinități emoționale sau sexuale

Prin urmare, nu pot avea încredere în cineva că-mi dorește binele, doar pentru că este doctor, profesor, director sau președinte. Pozițiile sociale, politice sau profesionale nu au din păcate nimic de-a face cu etica, buna-credință, bunul simț, filantropia. Uneori nici cu valoarea profesională a individului.

Dacă președintele unei țări sau directorul OMS îmi spune să cumpăr un medicament nu mă voi încrede orbește în recomandarea lor, ci voi pune mâna să cercetez pe cont propriu, din surse diferite, din surse care sunt credibile pentru mine, de la oameni care pe lângă diplome și experiență profesională au dovedit că au și bune intenții, de la oameni care au folosit deja acel medicament.

Chiar și un președinte poate greși, chiar și un director poate avea alte interese decât acela de a mă ajuta pe mine, nefericitul.

În catehismul romano-catolic apare următorul articol:

92. Poate greşi Biserica atunci când ne învaţă lucruri ce privesc credinţa?

Biserica, şi chiar Papa singur, nu pot greşi când ne învaţă lucruri ce privesc credinţa şi moravurile, adică sunt infailibili.

De-alungul istoriei liderii politici au invidiat această autoritate supremă a liderilor religioși și și-au dorit să capete și ei această aură, sau mai bine să-i spunem armură de infailibilitate. Este tare facil să conduci atunci când deciziile tale nu pot fi puse la îndoială. Mulți lideri visează, mai mult sau mai puțin conștient, la autoritatea de tip dictator.

Când în această perioadă de pandemie ni se spune pe toate canalele să nu ne informăm decât din sursele create de către autoritățile statului, nu pot să nu-mi aduc aminte mereu de perioada istorică în care doar preoții aveau voie să posede și să citească biblia. Toți ceilalți erau obligați să asculte lectura și interpretarea clerului. Violatorii așa-numitelor „interdicții biblice” au fost pedepsiți prin ucidere, închisoare, muncă forțată și alungare, precum și prin arderea sau confiscarea bibliei sau a bibliilor folosite sau distribuite.

Observ cu stupoare cum oameni care se exprimă împotriva bisericii sau a religiei, au atitudini de tip religios, în sensul negativ. La fel atunci când spun să ascultăm orbește de ce spun unii lideri politici sau medicali.

Chiar și Papa, „unsul lui Dumnezeu pe pământ”, poate greși. Chiar și cel mai bun academician, profesor, doctor sau director se poate înșela.

Se poate greși fără intenție, din insuficientă știință sau neatenție. Și se poate greși cu intenție, în cunoștință de cauză, pentru a urmări anumite interese.

Papa Ioan Paul al doilea și-a cerut scuze public pentru greșelile bisericii catolice și a predecesorilor săi din timpul inchiziției.

Chiar acum în zilele noastre Papa Francisc a modificat cea mai importantă și sacră rugăciune creștină despre care biblia scrie că a fost lăsată chiar de Isus Hristos însuși. Este vorba de rugăciunea Tatăl nostru. În 25 noiembrie impact.ro scria:

O modificare liturgică a survenit recent. Rugăciunea ”Tatăl Nostru” a fost modificată de Papa Francisc. Astfel, mai multe eparhii italiene dar și celelalte biserici vor trebui să adopte schimbarea până la Paștele din 2021. Cea mai populară rugăciune din lume, urmează a avea un verset modificat. Așadar, ”nu ne duce în ispită” va deveni ”nu ne abandona ispitei”. Papa Francisc și-a exprimat opinia cu privire la modificare încă din 2017. Acesta a precizat că traducerea veche este una incorectă. Esența acestei modificări constă în traducerea din textul original, din vechea greacă. Modificarea a început deja să își intre în rol, așa că, aceasta a fost deja adoptată de alte conferințe episcopale, în respectivele lor limbi. Traducerea greșită a rugăciunii, i-a determinat pe teologi să reacționeze și să adopte această decizie de a modifica cea mai cunoscută rugăciune din lume.

Vedem așadar că nimic nu este infailibil, totul este perfectibil.

Fiecare dintre noi este răspunzător de propria viață și are dreptul și obligația să se informeze bine și să ia singur deciziile importante ce privesc drepturile fundamentale ale omului.

Așa cum un Papă poate greși, la fel de bine poate fi în eroare și un director sau președinte, fie ei de stat sau de instituție internațională.

Am citit unele comentarii pe net ale oamenilor care își exprimă totala încredere în știință și în medici. Pare ceva frumos și inteligent. Sună cam așa:

Eu cred în medicina alopată și în medici și în vaccinuri; și doresc să avem o plasă de siguranță.

Am încredere în știința și în medicina de azi.

Acest stil de exprimare generalistă denotă naivitate. Nu este înțelept să uniformizezi întreaga știință, să pui egal între toți medicii. Știința evoluează în permanență. Ce azi este valabil, mâine poate fi infirmat, sau măcar corectat, îmbunățit. S-ar putea ca medicul în care îți pui toată încrederea, fără să-ți dai osteneala să gândești cu propriul cap, să fie în urmă față de avansurile științei. Ce zice un medic poate fi contrazis de un altul. De aici și regula de aur care cere ca atunci când primești un diagnostic medical să cauți și o a doua opinie. Adică să consulți și un alt specialist. Căci cu toții suntem supuși greșelii.

Nu putem accepta ca cineva acolo sus pe scara politică să impună medicilor o singură versiune a poveștii, nelăsându-le acestora libertatea de gândire și de exprimare. Observ cum se încearcă acest lucru și ar fi un mare regres în istoria civilizației umane.

Nu este constructiv pentru știință, pentru libertatea de gândire și de exprimare, pentru așa zisa democrație, nu este sănătos pentru specia umană, să ni se impună o singură variantă „oficială” a poveștii.

A fi naiv înseamnă să crezi tot ce ți se spune fără a trece informația prin filtrul conștiinței și al gândirii proprii. A fi naiv înseamnă a înghite pe nemestecate și pe nerăsuflate, doar pentru că cineva, fie el cu diplome sau rang, îți spune că dacă o vei face nu te vei îneca.

La prima vedere ai crede că școala ne vindecă de boala naivității. Cu cât ai mai multă școală, cu atât devii mai cunoscător și prin urmare mai puțin naiv. Ei bine, nu-i chiar așa. Constat că de multe ori pădurea nu se vede din cauza copacilor. Studiind în mare amănunt, la microscop un arbore, poți ajunge să pierzi din vedere că acel arbore face parte dintr-o pădure și nu poate fi analizat, judecat în afara contextului pădurii.

Observ la mulți intelectuali o lipsă de profunzime, o incapacitate de a vedea dincolo de aparențe și o analiză exclusiv de prim-plan. Nu reușesc să facă mai multe conexiuni și să vadă complexitatea fenomenului. Nu fac analize de tip cauză-efect. Își pun prea rar întrebarea de ce.

A fi deschis la minte nu înseamnă a avea naivitatea unui copil care absoarbe ca un burete tot ce prinde.

A fi deschis la minte înseamnă a avea bolul gol și orientat în sus.

Mă voi explica în următoarea postare. Stați aproape!