Scarabeul sau gândacul de bălegar
Scarabeul sau gândacul de bălegar
Posted by Florian on / 0 Comments
Urcând recent pe munte (Munții Mehedinți) am văzut cum lucrează gândacii de bălegar și mi-am adus aminte de simbologia lor în Egiptul Antic – sufletul uman. Scarabeul simboliza sufletul uman în construcție. Căci așa cum și Iisus spunea, „cu răbdare vă veți dobândi sufletele”(Luca 21:19 Atenție – nu toate bibliile au traducerea corectă). Psihicul uman este plin de materii prime de calitate inferioară (defecte, porniri animalice, agregate psihologice) ce trebuiesc lucrate, rafinate, transmutate, transformate în virtuți – valori superioare ce se constituie în cărămizi ale zidirii sufletului-templu al Duhului Sfânt.
Pentru gândacul de bălegar, excrementele mamiferelor (materii prime de natură inferioară) servesc mai multor scopuri. Insecta mănâncă bălegar şi îşi depune ouăle în el. Unii masculi chiar le „oferă” femelelor o bucată de dimensiuni considerabile pentru a le seduce :-)) Așa ne fălim și noi oamenii cu defectele noastre (aroganță, violență, vanitate, șmecherie-hoție, răzbunare, gelozie, lăcomie ș.a.), sau cu ce avem: cu mașina, casa, hainele de pe noi, frezura sau coafura, bijuteriile, parfumul, ceasul, pantofii, geanta și alte nimicuri. E mare bătaie în lumea gândacilor pentru bălegar proaspăt! :-)) Cercetătorii au observat la un moment dat circa 14 000 de gândaci buluciţi pe o grămadă de excremente de elefant în Kenya, pe care au făcut-o nevăzută în doar două ore. Așa ne batem și noi pe lucruri și activități de valoare inferioară. (vezi expresia americană „junk food” și zilele în care se fac reduceri mari în magazine, cum ar fi Black Friday)
Scarabeii fac de obicei bile de bălegar grele de 10 până la 30 de ori, în cazuri extreme de până la 79 de ori propria greutate corporală. Un gândac de bălegar de mărime medie, Onthophagus taurus, a fost identificat drept cel mai puternic animal de pe pământ, fiind capabil să tragă de până la 1141 de ori propria greutate corporală. Își rostogolesc mingile pe distanțe de la mai puțin de un metru până la 85 de metri distanță, pentru a le duce la loc ferit și ascuns, cât mai departe de ceilalți gândaci. Competiţia pentru bălegar fiind mare, gândacul împinge bila în linie dreaptă, deoarece această traiectorie îl ajută să scape cât mai repede de ceilalţi gândaci care ar vrea să i-o fure. După construcție, transport și îngropare sau plasare în locuri sigure, ouăle sunt depuse în interiorul acestor bile de bălegar, care oferă o sursă de hrană suficientă pe durata dezvoltării larvelor.
Ca reciclatori de nutrienți, gândacii de bălegar ajută la descompunerea bălegarului în timp ce integrează îngrășământul natural în sol. Acest proces crește permeabilitatea solului prin aerare, suprimă paraziții și muștele dăunătoare și asigură dispersarea secundară a semințelor din bălegar. În ecosistemele de pășuni sănătoase, gândacii de bălegar pot fi hiper-abundenți. Prezența lor ajută la menținerea durabilității ecologice prin creșterea biomasei vegetale într-un mod pe care munca manuală nu l-ar putea realiza în mod rezonabil.
Transpunând această activitate în pământul filosofal al omului, cei care practică „cultivarea de sine” sunt chemați să-și recicleze, asaneze, aerisească, dezinfecteze materialul psihic al esenței umane prins în defectele psihologice tip Eu, să descompună acest material pentru a putea (re)constitui cu el un pământ fertil în care să poată crește sămânța (embrionul) sufletului uman de care vorbește parabola semănătorului.
„Iar samanta cazuta in pamant bun este cel ce aude Cuvantul si-l intelege; el aduce rod: un graunte da o suta, altul saizeci, altul treizeci.” Matei 13: 23
Foarte puțini gândaci de bălegar disprețuiesc în general fecalele, iar cei care o fac sunt saprofagi, adică se hrănesc cu material vegetal, ciuperci sau fructe putrezite, sau cu lemn mort. Mai mult decât atât, un număr considerabil de specii de gândaci de bălegar au trecut la hrănirea cu carne putredă cum ar fi carcase de vertebrate sau nevertebrate, inclusiv insecte moarte. Toate aceste „alimente” sunt materii în degradare, adică tot de tip inferior ca și bălegarul. De aici se înțelege capacitatea specială a scarabeilor de a alchimiza materia, de a transforma ceva inferior în ceva superior. Aici vedem motivul pentru care erau folosiți ca modele iconografice în religia egipteană veche. La același tip de proces ne cheamă divinitatea și pe noi oamenii.
Un alt aspect deosebit de interesant de menționat în activitatea acestor gândaci este formarea de echipe de doi pentru formarea și transportul bilei de bălegar.
Un gândac trage și celălalt împinge bila, sincronizându-se în deplasare. Cel care trage simbolizează forța receptivă, feminină iar cel care împinge forța emisivă, masculină. Împreună conlucrează la realizarea operei perfecte (Marea Operă) simbolizată de sfera de bălegar (sfera este considerată figura geometrică perfectă). Prin desăvârșirea spirituală pe care ne-o cere Christos („Fiți voi desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.” Matei 5:48) sfera neagră de excrement se transformă într-o sferă de lumină, într-un soare. Sufletul uman în splendoarea sa este un soare, căci îl găzduiește chiar pe Dzeu (Sfântul Duh, Christos, Tatăl interior – în varianta egipteană Ra sau Atum).
La începutul drumului spiritual sufletul este ca un scarabeu negru (soarele de dimineață, Khepri).
Prin munca cu sine și cu permisiunea și auxiliul divinității se ajunge la soarele de la amiază – Ra, iar la finalul drumului, la soarele de asfințit, Atum.
Numele lui Atum este considerat a fi derivat din verbul tm care înseamnă „a completa” sau „a termina”. Astfel, el a fost interpretat ca fiind „cel complet” și, de asemenea, terminatorul lumii, pe care o întoarce în haosul apos la sfârșitul ciclului creativ.
Zeul Khepri reprezenta forțele creației și renovarea vieții. Revin la Christos Iisus care spunea că este absolut necesar să ne naștem din nou, să ne recreăm, renovăm, refacem. Și asta din păcate nu se întâmplă printr-un simplu ritual (Botez), oricât de frumos și de sacru ar fi. Fără munca cu sine și cu Sine nu există transformare și mântuire.
Etimologic vorbind, khepri este un cuvânt ce cuprinde înțelesuri precum: a crea, a lua ființă, a (se) dezvolta, a (se) schimba – toate foarte sugestive pentru ceea ce ar trebui să se petreacă în/cu psihicul uman pentru a deveni suflet solar. Așa cum în Egipt Khepri era subordonat zeului soare Ra, sau Atum, la fel sufletul uman în devenire se subordonează divinității, căci altfel se va rătăci prin apele vieții sau abisul existenței (zeul Nu sau zeița Naunet). Are nevoie de ghidarea Soarelui, a lui Dzeu. După cum se spune în Cartea egipteană a morților, Khepri este de fapt o parte din Atum. Cu alte cuvinte, psihicul uman și apoi sufletul sunt parte integrantă a soarelui nostru interior, a Dzeului din noi.
Sufletul Khepri (gândacul) apare ilustrat într-o barcă înconjurat de încă 7 așa zise zeități minore, ce reprezintă de fapt cele 7 corpuri solare ale omului: fizic, eteric, astral, mental, cauzal, budic și atmic. Barca se află în brațele zeului Nu sau ale zeiței Naunet = apele existențiale primordiale menționate și în primele versete ale bibliei. Apele primordiale individuale sunt apele mercuriale ale alchimiei, apele de foc – simbol al energiilor creatoare. Zeul Nu apare în general reprezentat cu brațele ridicate, susținând pământul și barca lui Ra. Potrivit diferitelor cosmogonii, Nu este un element de bază în toate acestea, este Oceanul Originar, apa haotică din care se ivește prima bucată de materie solidă și începe Creația. În sanctuare, lacul cu apele lui Nu era folosit pentru cler să se poată purifica și să renască în mod miraculos, înainte de a realiza ritualurile liturgice sacre.
Barca simbolizează căsătoria și alchimia. Prin căsătorie legitimă (binecuvântată de Cer) și prin alchimie se poate naviga în siguranță pe apele creației pentru a ajunge la portul celest (Heliopolis), nu înainte de a forma cu aceste ape creatoare corpurile solare, corpurile de lumină, de glorie – haina de nuntă a sufletului – To Soma Heliakon.
Oricât de priceput, sau de experimentat ar fi navigatorul (sufletul, Khepri), acesta s-ar pierde pe mare dacă nu ar fi ghidat din cer de Stella Maris (Steaua Mărilor), ce în vechiul Egipt se numea Nut. Zeița Nut era desenată având corp de femeie pe care apar desenate stelele, corp arcuit asupra pământului, sprijinindu-și mâinile la orizontul răsăritean și picioarele la cel apusean. O putem vedea astfel în desenul de mai jos.
Nut alteori lua forma unei vaci, mamă a lui Osiris, Isis și Seth și simboliza bolta cerească – Firmamentum și Universul. Ea îl înghite în fiecare noapte pe Ra, care-i parcurge trupul și dimineața apare complet renăscut sub formă de scarabeu. Gnoseologia o asimilează cu Maha-Kundalini, Mama-Spațiu, Mulaprakriti a hindușilor, cea care gestează în pântecul său universul și zeii.
La nivel individual, microcosmic, Nut sau Stella Maris este fecioara acelei mări interioare ce există în specia umană, care îl călăuzește pe devot în Marea Operă și care strălucește în lichidul prețios, sticla lichidă, când aceasta se înalță prin canalul medular al Inițiatului. Stella Maris ascultă de ordinele Cristosului Intim și lucrează cu el pentru a elimina din sufletul uman elementele psihice indezirabile.
Gen 1:
„1. La inceput, Dumnezeu a facut cerurile si pamantul.
2. Pamantul era pustiu si gol; peste fata adancului de ape era intuneric, si Duhul lui Dumnezeu Se misca pe deasupra apelor.”
Unele animale, inclusiv păsări migratoare, foci și molii, folosesc lumina lunii, stelelor și Calea Lactee pentru a naviga pe timp de noapte. O echipă de cercetători de la Universitatea Lund din Suedia și de la Universitatea din Witwatersrand din Africa de Sud a arătat în 2013 cum gândacii de bălegar se orientează și ei după luminile celeste.
Ziua se iau după soare. Noaptea, când luna este absentă, stelele rămân ca indicii vizuale cerești. Gândacii care rulează bile se folosesc de soare, lună și modelul de polarizare cerească pentru a se deplasa pe căi drepte, departe de competiția intensă de la grămada de bălegar. „Aici, arătăm că gândacii de bălegar își transportă bilele de bălegar pe căi drepte sub un cer luminat de stele, dar își pierd această abilitate în condiții de cer înnorat.”, scriu autorii în revista Current Biology publicată pe 24 Ianuarie 2013. Continuând paralela, sufletul uman se va menține pe calea cea dreaptă doar lăsându-se ghidat de soarele spiritual, de spirit, de lumina divină.
Doar că există și lumina artificială, creată de omul însuși, care a ajuns să se creadă Dzeu înainte de vreme, care crede că poate face lucrurile mai bine decât Creatorul Însuși. Și omul se lasă fascinat și orbit de propria creație, disprețuind și neglijând lumina naturală. Care sunt consecințele? Tot scarabeul ne arată.
„Constatăm că poluarea luminoasă ascunde indiciile cerești naturale și induce schimbări dramatice în comportamentul de orientare a gândacului de bălegar, forțându-l să se bazeze pe surse luminoase legate de pământ, în locul busolei lor cerești. Această schimbare a comportamentului are ca rezultat atracția față de luminile artificiale, crescând astfel competiția inter-individuală și reducând eficiența dispersării.” – Revista Current Biology din 29 Iulie 2021
Gândacii sunt forțați să caute indicii în împrejurimile lor imediate atunci când nu mai pot naviga folosind lumina naturală de pe cerul nopții: iluminatul stradal, reclame luminoase, farurile mașinilor, lumina din locuințe, etc. Orientarea este atât de tare afectată încât ajung chiar să se deplaseze în cerc. Așa pățim și noi, oamenii, când ne orientăm după falsele lumini.
Surse:
https://www.cell.com/current-biology/fulltext/S0960-9822(12)01507-2
https://www.cell.com/current-biology/fulltext/S0960-9822(19)30596-2
https://www.healtheuropa.com/human-pathogens-reduced-dung-beetles/90831/
wikipedia.org
DE CE-ul obiectivelor
Posted by Florian on / 0 Comments
DE CE-ul obiectivelor
Când vă stabiliți obiectivele de dezvoltare personală, este esențial să vă înțelegeți bine de tot DE CE-ul. DE CE-ul vă va motiva în timpul călătoriei și vă va ajuta să vă transformați noile comportamente și atitudini în obiceiuri de lungă durată. Iată câteva sfaturi pentru identificarea și utilizarea DE CE-ului:
Alege un DE CE autentic.
Când identifici DE CE-ul, asigură-te că este autentic și motivant pentru tine și povestea ta.
Fii cât se poate de sincer cu tine însuți. Nu prelua DE CE-uri de la alte persoane, oricât de mult ai admira acele persoane, sau oricât de succes ar fi ele.
Cu cât DE CE-ul este mai personal, cu atât vei fi mai motivat să-ți atingi obiectivele și să eviți tentațiile.
Semnul unui DE CE autentic este entuziasmul. Când te vei gândi la motivația din spatele obiectivului și îți vei imagina obiectivul realizat, te vei emoționa, vei fi energizat și dispus la eforturi și sacrificii.
DE CE -ul are mai multe nivele.
Sondează în adâncime. După ce afli răspuns la primul DE CE, interoghează răspunsul cu un alt DE CE? Când te lămurești DE CE, continuă să te întrebi DE CE până ce răspunsul nu mai suportă o altă chestionare, iar tu ai ajuns la o înțelegere fundamentală, revelatorie, care îți dă o stare de pace interioară. Va fi ceva măreț pentru tine. Ceva puternic.
Să știi că DE CE-ul se va schimba pe parcurs. Pe măsură ce începi să îți îndeplinești unele dintre obiective, altele se vor contura la orizont. Ar fi bine ca aceste noi obiective să rezulte din descoperirea, înțelegerea și acceptarea unor noi DE CE-uri. Atenție însă la continuitatea de scopuri și coerența DE CE-urilor. Este posibil să apară dorințe care să te deturneze de la planul inițial și nu vrei asta. Ceea ce vrei este în schimb rafinarea, clarificarea și dezvoltarea obiectivelor.
Scrie pe hârtie.
După ce ți-ai ales cu grijă DE CE-ul, notează-l de trei ori astfel încât să ocupe un spațiu concret în viața ta și în mintea ta. Pune-ți foi de hârtie în locuri pe care le vei vedea pe parcursul zilei, cum ar fi frigiderul, noptiera, oglinda de baie sau avizierul cu obiective și motivații.
În așa fel vei evita să îți pierzi concentrarea sau să îți uiți motivația.
Spune cu voce tare.
Spune-ți DE CE-ul cu voce tare, cu convingere, de mai multe ori pe zi. Spune-o când te trezești, înainte de culcare și în orice moment al zilei când ai putea întâmpina ispita.
Astfel vei întări și reîmprospăta energia motivațională.
Să nu-ți fie teamă să-ți spui obiectivul cu voce tare în fața celorlalți. Reamintirea DE CE-ului și păstrarea concentrării pe obiectivele personale și spirituale de dezvoltare nu au nimic de care să te jenezi!
Imaginează-ți periodic succesul.
În mintea ta, imaginează-ți în mod constant (săptămânal, zilnic sau chiar mai des) o scenă în care obiectivul tău este îndeplinit. Făcând acest lucru, vei putea să experimentezi DE CE-ul și să faci obiectivul să se simtă mai real.
Spune „DA” în loc de „NU”.
În toate fazele călătoriei tale de transformare, de la identificarea DE CE-ului până la atingerea obiectivelor finale, consolidarea pozitivă este cheia. Repetarea afirmațiilor pozitive te va încuraja să rămâi neclintit în decizia de a (re)deveni cea mai bună versiune a ta. Negațiile sunt lipsite de forță, căci sunt lipsite de substanță. Dacă îți spun acum să nu te gândești la o prăjitură cu ciocolată – tu te vei gândi la o prăjitură cu ciocolată. Așa că mai bine îți spun: gândește-te la un mango bine copt, dulce și aromat. :-)) Exemplul este pentru cazul în care vrei să înlocuiești dulciurile cu fructe. Identificarea DE CE-ului este primul pas al călătoriei transformatoare de auto-descoperire și auto-dezvoltare conștientă. Angajamentul de a lua decizii și a face acțiuni bazate pe un DE CE înțeles profund și bine asumat îți va oferi încrederea și impulsul necesare pentru a-ți atinge obiectivele.
Photo by Clark Tibbs on Unsplash
4 obiective necesare și suficiente pentru o viață împlinită și fericită
Posted by Florian on / 0 Comments
4 obiective necesare și suficiente pentru o viață împlinită și fericită
Dharma, Artha, Kama & Moksha
În tradiția hindusă există conceptul de Purusharthas care conturează „patru țeluri și năzuințe ale ființei umane primordiale”, sau patru obiective necesare și suficiente pentru o viață împlinită și fericită. Acestea sunt Dharma (corectitudine, valori etice), Artha (prosperitate, valori economice), Kama (plăcere, dragoste, valori psihologice) și Moksha (eliberare, valori spirituale). Dharma – semnifică comportamente care sunt considerate a fi în acord cu „rta”, ordinea care face posibilă viața și universul, și include îndatoriri, drepturi, legi, conduită, virtuți și mod corect de viață. Dharma este aceea pe care toate ființele existente trebuie să o accepte și să o respecte pentru a susține armonia și ordinea în lume. Include și urmărirea și execuția propriei chemări, vocații, jucând astfel rolul potrivit în concertul cosmic. Un alt mod de a formula Dharma este „un mod corect de a gândi, un mod corect de a simți, un mod corect de a acționa, un mod corect de a-ți câștiga existența.” Pentru a ști ce este corect și ce incorect se cere înțelegerea legilor divine, prin studiul naturii și al textelor sacre și urmărirea vocii conștiinței din inima ta, care poate valida sau infirma o anumită decizie.
Artha – semnifică „mijloacele de viață”, activități și resurse care permit cuiva să fie într-o stare în care dorește să fie. Artha încorporează belșugul, cariera, activitatea pentru a-și câștiga existența, securitatea financiară și prosperitatea economică.
Kama – semnifică dorința, pasiunea, emoțiile, plăcerea simțurilor, bucuria estetică a vieții, sentimentele sau iubirea, cu sau fără conotații sexuale.
Moksha – înseamnă emancipare, eliberare sau renunțare. În unele școli ale hinduismului, prin moksha se înțelege eliberarea de saṃsāra, ciclul morții și renașterii. În alte școli moksha înseamnă libertate, autocunoaștere, auto-realizare și eliberare în această viață. Cele două interpretări nu se contrazic, ci merg mână-n mână.
Care dintre cele 4 țeluri trebuie să primeze?
Literatura indiană antică subliniază că dharma este pe primul loc. Dacă dharma este ignorată, artha și kama - profit și, respectiv, plăcere - duc la haos social. Artha este mai importantă și ar trebui să preceadă kama, în timp ce dharma este mai importantă și ar trebui să preceadă atât kama, cât și artha. Arthashastra a lui Kautiliya susține însă că artha este fundația celorlalte două. Fără prosperitate și siguranță în societate sau la nivel individual, atât viața morală, cât și senzualitatea devin dificile. Sărăcia generează viciu și ură, în timp ce prosperitatea generează virtuți și dragoste, a sugerat Kautiliya. Același autor adaugă că toate trei sunt conectate reciproc și nu ar trebui să încetezi să te bucuri de viață, nici de comportamentul virtuos, nici de căutarea bogăției. Urmărirea excesivă a oricărui aspect al vieții, cu respingerea completă a altor două, dăunează tuturor trei, inclusiv celui urmărit în mod excesiv. Moksha este considerat în hinduism parama-puruṣārtha sau scopul final al vieții umane.
Tensiunea dintre cele patru obiective ale vieții
Savanții indieni au recunoscut și au dezbătut tensiunea inerentă dintre renunțare și Moksha, pe de o parte, și urmărirea activă a lui Kama și Artha, pe de altă parte. Acest lucru a condus la conceptele de Pravritti și Nivritti, primul însemnând „a dărui sau a te dedica unei acțiuni exterioare”, în timp ce al doilea înseamnă „a te retrage din acțiunea exterioară și a te reculege” pentru a te concentra pe propria eliberare. Artha și Kama sunt Pravrtti, în timp ce Moksha este Nivrtti. Ambele sunt considerate importante în hinduism. Savanții indieni au oferit o rezoluție creativă a tensiunii dintre viața plină de „acțiune” și viața condusă de „renunțare”, sugerând că ceea ce este mai bun din ambele lumi poate fi obținut dedicându-te „acțiunii cu renunțare”, adică atunci când „acțiunea este fără atașament sau urmărire pasională a rezultatelor”. Acțiunea trebuie angajată pentru că este Dharma, adică este bună, virtuoasă, corectă, o datorie și o activitate morală, și nu din cauza obsesiei cuiva de a obține rezultate sau recompense materiale fără nicio considerație pentru Dharma. Această idee de „acțiune fără ambiție, condusă de dharma” a fost numită Nishkam Karma în Bhagavad Gita. Alte texte indiene susțin același răspuns la tensiunea dintre „a urmări bogăția și iubirea” versus „a renunța la tot”, dar folosind cuvinte diferite. Isa Upanishad, de exemplu, afirmă „acționează și bucură-te cu renunțare, nu râvni”.
În general se observă că individul acordă prioritate unui anumit țel în funcție de vârsta la care se află.
Cu excepția cunoscută a Kamasutrei, majoritatea textelor nu fac nicio recomandare cu privire la preferința relativă pentru Artha, Kama sau Dharma; că un individ ar trebui să pună accent pe un anumit țel într-un anumit stadiu al vieții. „Durata de viață a unui om este de o sută de ani. Împărțind acest timp, el ar trebui să urmărească cele 4 scopuri ale vieții în așa fel încât ele să se susțină, mai degrabă decât să se împiedice reciproc. În tinerețe, el ar trebui să se îndrepte către scopuri profitabile (artha), cum ar fi învățarea, mai târziu către kama, iar la bătrânețe către dharma și moksha.” — Kamasutra 1.2.1–1.2.4, tradus de Patrick Olivelle
Pentru detalii și bibliografie accesați https://en.wikipedia.org/wiki/Puru%E1%B9%A3%C4%81rtha
Photo by Florian Burcea
Tu mai crezi în Moșu’?
Posted by Florian on / 0 Comments
Tu mai crezi în Moșu’?
Deschis la minte sau naiv – prima parte
NAÍV, -Ă, naivi =
1. Lipsit de experiență și de prefăcătorie, simplu, natural, credul, sincer.
2. (Peior.) Lipsit de judecată matură
Sursă – https://dexonline.ro/
3. Prea dispus să creadă că cineva spune adevărul, că intențiile oamenilor în general sunt bune sau că viața este simplă și corectă. Oamenii sunt adesea naivi pentru că sunt tineri și / sau nu au avut prea multă experiență de viață.
Sursă – https://dictionary.cambridge.org/
În 30 octombrie 1938 actorul Orson Welles anunța audiența într-o teatrală emisiune radio că marțienii invadează New Jersey, ducând ascultătorii îngroziți să creadă că Pământul este atacat de extratereștri ostili. Dar așa-numitele știri erau false. Infamul spectacol al lui Welles a fost o dramatizare a clasicului SF „Războiul lumilor” de HG Wells și a făcut parte dintr-o serie săptămânală de emisiuni dramatice create în colaborare cu Mercury Theatre on the Air pentru CBS.
În timpul transmisiei radio, un actor care se dădea drept crainic de știri a întrerupt un program de muzică. Cu un ton alarmant în crescendo, el a descris observațiile telescopice ale „trei explozii” pe Marte, apoi a prezentat raportări de la fața locului, de la Grover’s Mill, un oraș în apropiere de Princeton, New Jersey. Pe măsură ce drama s-a desfășurat, interpreții care se dădeau drept martori au descris obiecte zburătoare neidentificate (OZN-uri) și „creaturi ciudate” care trăgeau cu o rază de lumină futuristă ce ucisese zeci de oameni.
Deși programul a fost plin de memento-uri că este teatral, mulți oameni s-au gândit că invazia extraterestră este reală, iar titlurile ziarelor au descris ulterior panica cauzată de perspectiva unei invazii extraterestre. „Mii de ascultători s-au repezit afară din casele lor din New York și New Jersey, mulți cu prosoape pe față pentru a se proteja de„ gazul ”pe care ar fi trebuit să-l arunce invadatorul”, a raportat Daily News a doua zi.
Mii de ascultători anxioși și confuzi au crezut că este real. Au asediat departamentele de poliție, ziarele și CBS cu apeluri telefonice. În New Jersey, punctul zero al invaziei fictive, cei din garda națională au dorit să știe unde ar trebui să se prezinte la serviciu, iar departamentul de poliție din Trenton a primit 2.000 de apeluri în mai puțin de două ore. În Providence, Rhode Island, apelanții isterici au implorat compania electrică să taie energia electrică a orașului pentru a-l păstra în siguranță de invadatorii extraterestri. Ziarele au raportat tentative de sinucidere, atacuri de cord și exoduri din marile zone metropolitane.
La o conferință de presă convocată în grabă, Welles și-a exprimat remușcarea și șocul față de reacția publicului. „Nu-mi puteam imagina că o invazie de pe Marte ar putea fi atât de credibilă”, a spus el când a fost întrebat dacă a păcălit intenționat țara. Cu toate acestea, câteva decenii mai târziu, Welles a recunoscut: „ Cu un amuzament ștrengăresc am așteptat acest tip de răspuns. Amploarea lui însă ne-a uluit. ”
Există în noi oamenii o înclinație naturală de a crede tot ce auzim sau citim. Este o trăsătură candidă care își găsește explicația în felul cum am fost creați și programați ca ființe. Suntem făcuți să trăim în adevăr. Analizați un copil mic și veți înțelege numaidecât la ce mă refer. Copilul ia de bun, de real și de adevărat orice i se spune. În mintea sa nu s-a născut încă conceptul de minciună, de fals, de ireal – care este un concept abstract. El trăiește doar în lumea reală palpabilă în care totul este frumos și bine intenționat. Visele, basmele, Moș Crăciun – toate sunt reale și adevărate.
Cu cât un om este înșelat de mai multe ori, cu atât el va deveni mai sceptic. Din nefericire unii ajung să pună într-atât la îndoială anumite lucruri, că își pierd capacitatea de a crede într-un adevăr chiar și atunci când este evident și demonstrabil.
Dacă însă ai avut parte de o viață frumoasă și ușoară, ferit fiind de minciuni și trădări majore, de oameni manipulatori și falși, rămâi cu o minte înclinată spre credință fără verificări. Cel care a trecut prin experiențe de viață bogate și variate și și-a dat interesul să învețe ceva din ele, rămâne cu o doză de înțelepciune din fiece lecție învățată. Această înțelepciune îi oferă avantajul de a privi noile evenimente sau informații cu o pereche de ochi avizați, cu o privire pătrunzătoare care scanează prin straturile superficiale ale aparenței în profunzimea miezului problemei. Nu vede doar efectele sau consecințele, ci deslușește, chiar dacă uneori doar intuitiv și vag, cauzele sau sursele. Are o perspectivă de ansamblu, este conștient de rețeaua complexă de interconexiuni. Vede ceea ce în engleză se numește „the big picture”. Văzul său este rafinat, putând detecta multe nuanțe acolo unde majoritatea celorlați văd doar alb sau negru. Datorită acestei capacități reușește să nu cadă în capcana identificării cu o extremă și în lupta antitezelor. Astfel de capcane sunt întinse maselor de oameni de cei care vor să le stăpânească, să le controleze, să le manipuleze. O societate sau comunitate divizată, o țară consumată de conflicte interne, de războaie civile, este lesne de cucerit, de controlat sau de exploatat. Metoda Divide et impera este folosită în permanență de-a lungul istoriei.
Însă nu întotdeauna sunt capcane puse intenționat de alții. De multe ori, fără să ne împingă nimeni, cădem singuri în această greșeală de a ne situa la o extremă, combătând extrema opusă. Și nu vedem că între cele două există o infinitate de poziții intermediare, de nuanțe de gri generate de amestecul în diverse proporții de alb și negru, de Yin și Yang.
Un om lipsit de înțelepciune, chiar dacă are multe diplome în sertar, chiar dacă este instruit la școli renumite, chiar dacă ocupă o poziție de conducere într-o instituție sau autoritate academică sau politică, va cădea în aceeași greșeală a radicalismului.
Pe de altă parte, un om instruit și inteligent, poate chiar și cu ceva înțelepciune, dacă nu își ascultă vocea conștiinței poate ajunge să profite de naivitatea celorlalți. Unii se nasc cu principiile morale deja asimilate în mintea și-n inima lor. Alții le dobândesc prin educație și mai ales prin exemplul dat de părinți și de ceilalți apropiați. A treia categorie de oameni, cea mai nefericită, este aceea a oamenilor care trăiesc în afara principiilor morale, care n-au nicio tangență cu etica. Aceștia vor fi ghidați în viață exclusiv de principiul hedonist al satisfacerii propriilor dorințe, fără a ține cont de semenii lor. Acești oameni nu-i respectă pe ceilalți, nu se gândesc la binele lor și sunt departe de a ajunge să-i iubească.
Acest egoism nu dispare prin educația privată de principii religioase și lipsită de etică. Un om egoist poate absolvi cu succes și aplauze școli prestigioase, poate dezvolta o carieră profesională și una politică și poate ajunge cu ușurință în posturi de conducere într-o administrație statală sau chiar într-o instituție internațională. Trist este că poate fi orice instituție, inclusiv cele de natură medicală, socială și spirituală. Deși în aceste domenii nu ar trebui să lucreze decât oameni cu vocație, care simt în sufletul lor chemarea de a-și ajuta semenii; deși empatia și filantropia (termen grecesc ce se traduce prin „iubire de oameni”) ar trebui să fie criterii de selecție, sistemul de accedere în funcții se folosește doar de următoarele criterii:
1. diplome
2. experiență profesională
3. PCR = pile, cunoștințe, relații (inclusiv politice)
4. afinități emoționale sau sexuale
Prin urmare, nu pot avea încredere în cineva că-mi dorește binele, doar pentru că este doctor, profesor, director sau președinte. Pozițiile sociale, politice sau profesionale nu au din păcate nimic de-a face cu etica, buna-credință, bunul simț, filantropia. Uneori nici cu valoarea profesională a individului.
Dacă președintele unei țări sau directorul OMS îmi spune să cumpăr un medicament nu mă voi încrede orbește în recomandarea lor, ci voi pune mâna să cercetez pe cont propriu, din surse diferite, din surse care sunt credibile pentru mine, de la oameni care pe lângă diplome și experiență profesională au dovedit că au și bune intenții, de la oameni care au folosit deja acel medicament.
Chiar și un președinte poate greși, chiar și un director poate avea alte interese decât acela de a mă ajuta pe mine, nefericitul.
În catehismul romano-catolic apare următorul articol:
92. Poate greşi Biserica atunci când ne învaţă lucruri ce privesc credinţa?
Biserica, şi chiar Papa singur, nu pot greşi când ne învaţă lucruri ce privesc credinţa şi moravurile, adică sunt infailibili.
De-alungul istoriei liderii politici au invidiat această autoritate supremă a liderilor religioși și și-au dorit să capete și ei această aură, sau mai bine să-i spunem armură de infailibilitate. Este tare facil să conduci atunci când deciziile tale nu pot fi puse la îndoială. Mulți lideri visează, mai mult sau mai puțin conștient, la autoritatea de tip dictator.
Când în această perioadă de pandemie ni se spune pe toate canalele să nu ne informăm decât din sursele create de către autoritățile statului, nu pot să nu-mi aduc aminte mereu de perioada istorică în care doar preoții aveau voie să posede și să citească biblia. Toți ceilalți erau obligați să asculte lectura și interpretarea clerului. Violatorii așa-numitelor „interdicții biblice” au fost pedepsiți prin ucidere, închisoare, muncă forțată și alungare, precum și prin arderea sau confiscarea bibliei sau a bibliilor folosite sau distribuite.
Observ cu stupoare cum oameni care se exprimă împotriva bisericii sau a religiei, au atitudini de tip religios, în sensul negativ. La fel atunci când spun să ascultăm orbește de ce spun unii lideri politici sau medicali.
Chiar și Papa, „unsul lui Dumnezeu pe pământ”, poate greși. Chiar și cel mai bun academician, profesor, doctor sau director se poate înșela.
Se poate greși fără intenție, din insuficientă știință sau neatenție. Și se poate greși cu intenție, în cunoștință de cauză, pentru a urmări anumite interese.
Papa Ioan Paul al doilea și-a cerut scuze public pentru greșelile bisericii catolice și a predecesorilor săi din timpul inchiziției.
Chiar acum în zilele noastre Papa Francisc a modificat cea mai importantă și sacră rugăciune creștină despre care biblia scrie că a fost lăsată chiar de Isus Hristos însuși. Este vorba de rugăciunea Tatăl nostru. În 25 noiembrie impact.ro scria:
O modificare liturgică a survenit recent. Rugăciunea ”Tatăl Nostru” a fost modificată de Papa Francisc. Astfel, mai multe eparhii italiene dar și celelalte biserici vor trebui să adopte schimbarea până la Paștele din 2021. Cea mai populară rugăciune din lume, urmează a avea un verset modificat. Așadar, ”nu ne duce în ispită” va deveni ”nu ne abandona ispitei”. Papa Francisc și-a exprimat opinia cu privire la modificare încă din 2017. Acesta a precizat că traducerea veche este una incorectă. Esența acestei modificări constă în traducerea din textul original, din vechea greacă. Modificarea a început deja să își intre în rol, așa că, aceasta a fost deja adoptată de alte conferințe episcopale, în respectivele lor limbi. Traducerea greșită a rugăciunii, i-a determinat pe teologi să reacționeze și să adopte această decizie de a modifica cea mai cunoscută rugăciune din lume.
Vedem așadar că nimic nu este infailibil, totul este perfectibil.
Fiecare dintre noi este răspunzător de propria viață și are dreptul și obligația să se informeze bine și să ia singur deciziile importante ce privesc drepturile fundamentale ale omului.
Așa cum un Papă poate greși, la fel de bine poate fi în eroare și un director sau președinte, fie ei de stat sau de instituție internațională.
Am citit unele comentarii pe net ale oamenilor care își exprimă totala încredere în știință și în medici. Pare ceva frumos și inteligent. Sună cam așa:
Eu cred în medicina alopată și în medici și în vaccinuri; și doresc să avem o plasă de siguranță.
Am încredere în știința și în medicina de azi.
Acest stil de exprimare generalistă denotă naivitate. Nu este înțelept să uniformizezi întreaga știință, să pui egal între toți medicii. Știința evoluează în permanență. Ce azi este valabil, mâine poate fi infirmat, sau măcar corectat, îmbunățit. S-ar putea ca medicul în care îți pui toată încrederea, fără să-ți dai osteneala să gândești cu propriul cap, să fie în urmă față de avansurile științei. Ce zice un medic poate fi contrazis de un altul. De aici și regula de aur care cere ca atunci când primești un diagnostic medical să cauți și o a doua opinie. Adică să consulți și un alt specialist. Căci cu toții suntem supuși greșelii.
Nu putem accepta ca cineva acolo sus pe scara politică să impună medicilor o singură versiune a poveștii, nelăsându-le acestora libertatea de gândire și de exprimare. Observ cum se încearcă acest lucru și ar fi un mare regres în istoria civilizației umane.
Nu este constructiv pentru știință, pentru libertatea de gândire și de exprimare, pentru așa zisa democrație, nu este sănătos pentru specia umană, să ni se impună o singură variantă „oficială” a poveștii.
A fi naiv înseamnă să crezi tot ce ți se spune fără a trece informația prin filtrul conștiinței și al gândirii proprii. A fi naiv înseamnă a înghite pe nemestecate și pe nerăsuflate, doar pentru că cineva, fie el cu diplome sau rang, îți spune că dacă o vei face nu te vei îneca.
La prima vedere ai crede că școala ne vindecă de boala naivității. Cu cât ai mai multă școală, cu atât devii mai cunoscător și prin urmare mai puțin naiv. Ei bine, nu-i chiar așa. Constat că de multe ori pădurea nu se vede din cauza copacilor. Studiind în mare amănunt, la microscop un arbore, poți ajunge să pierzi din vedere că acel arbore face parte dintr-o pădure și nu poate fi analizat, judecat în afara contextului pădurii.
Observ la mulți intelectuali o lipsă de profunzime, o incapacitate de a vedea dincolo de aparențe și o analiză exclusiv de prim-plan. Nu reușesc să facă mai multe conexiuni și să vadă complexitatea fenomenului. Nu fac analize de tip cauză-efect. Își pun prea rar întrebarea de ce.
A fi deschis la minte nu înseamnă a avea naivitatea unui copil care absoarbe ca un burete tot ce prinde.
A fi deschis la minte înseamnă a avea bolul gol și orientat în sus.
Mă voi explica în următoarea postare. Stați aproape!
Dezvoltarea spirituală versus dezvoltarea personală
Posted by Florian on / 0 Comments
Unii vor spune că dezvoltarea personală și cea spirituală sunt două direcții diferite și, necesitând abordări diferite, nu ar fi potrivit să fie alăturate și tratate la comun. Alții, în special dintre cei mai religioși, vor spune că dezvoltarea personală și cea spirituală sunt contradictorii și prin urmare este chiar absurd să le pun împreună ca și cum ar merge mână-n mână. Voi comenta pe rând aceste două luări de poziții, după care îți voi arăta cum înțeleg eu să le integrez.
Cunoști oameni care se comportă într-un fel atunci când merg la templu (biserică, sinagogă, moschee) și când se află în compania celor de la templu, dar atunci când frecventează orice alte cercuri își schimbă limbajul, atitudinea, comportamentul și chiar opiniile? Ca și cum ar avea două personalități diferite? Sau ca și cum ar trăi două vieți într-una. Să fim sinceri – ni se mai întâmplă și nouă într-o anumită măsură. Spunem noi – ca să nu lezăm susceptibilități. De fapt ne e jenă nouă să fim bisericoși sau religioși când ne vedem cu prietenii la terasă, sau să luăm atitudinea de la serviciu când ne aflăm în sfera templului. De ce? Pentru că ni se par incompatibile, de nearmonizat, ca apa și uleiul – nemiscibile. Deși resimțim conflictul în interior și de multe ori ajungem în situații inconfortabile, totuși, nu putem renunța la niciuna din aceste două atitudini și activități pentru că avem nevoie de ambele. Persoana noastră complexă are nevoie de o hrană variată și de o dezvoltare pe mai multe planuri. Dezvoltarea personală și cea spirituală nu sunt de neamestecat, nu ar trebui separate printr-un gard cu sârmă ghimpată. Indicat ar fi să fie integrate, contopite, împreunate, căci de fapt, așa cum spiritul, credința, mistica fac parte integrantă din persoană, în mod similar dezvoltarea spirituală nu are voie să lipsească din dezvoltarea personală.
Daca dezvoltarea personală și cea spirituală (atâta timp cât încă sunt privite separat) primesc două orientări distincte, persoana se va simți ruptă pe dinăuntru, va experimenta adesea stări de frustrare, de rușine, de nepotrivire în timp și spațiu (te simți la nelalocul tău), de inhibare, constrângere, iritare și neîmplinire.
Dezvoltarea spirituală este miezul dezvoltării personale și își răsfrânge în mod esențial efectele asupra tuturor celorlalte aspecte ale vieții și ale persoanei. Este o greșeală monumentală să gândești o dezvoltare personală holistică excluzând partea spirituală.
Ca o paranteză, dar în aceeasi idee, educația religioasă/spirituală nu trebuie să lipsească din programele educaționale naționale, dar să nu se transforme în instrument de propagandă pentru o anumită instituție sau formă religioasă. Educația, în viziunea mea, ne oferă informații și perspective, ne învață CUM și nu CE să gândim, simțim și acționăm. Prin urmare educația ne prezintă, încercând să ne explice, cât mai multe forme (religioase), lăsându-ne libertatea de a ne identifica cu o formă sau alta, sau, și mai bine, de a trece dincolo de formă, la principiile care unesc și dau viață.
Îmi aduc aminte, în școală fiind, cum trăiam cu senzația că profu de mate vrea să ne facă pe toți matematicieni, profa de geografie geografi, profa de fizică fizicieni șamd. În orgoliul lor, toți profii cumva credeau că materia lor este cea mai interesantă, importantă, utilă – you name it. Prin urmare încercau să ne impună o identitate. Rolul educației nu este acesta de a ne „instala” în minte și în suflet o identitate sau o profesie. Rolul educației este de a ne oferi alternative și mai mult decât atât, de a ne oferi instrumentele cognitive și abilitățile prin care să putem singuri să sondăm în căutarea vocației și identității personale. Corect?
Există tendința naturală în oameni de a se crede Dumnezei înainte de vreme. Îi vedem în legenda biblică pe Adam și Eva grăbiți să mănînce din fructul oprit pentru a deveni, mai devreme decât le era permis, asemenea creatorului lor. Căci așa le-a zis șarpele:
Hotărât, că nu veți muri, dar Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și raul. – Facerea 2:4
O altă legendă spune că mândria, orgoliul și vanitatea sunt viciile preferate ale lui Lucifer, tentatorul.
„În deplină opoziție cu mândria stă smerenia. Precum mândria este izvorul tuturor patimilor, tot astfel și smerenia este maica tuturor virtuților. Sfântul Ioan Gură de Aur numește smerenia temelia pe care “se poate înălța fără nici o primejdie orice altceva” bun și mântuitor pentru noi. “Si iarăși, dacă această temelie lipsește, chiar dacă cineva s-ar înălța, prin viața sa, până la ceruri, tot ce a zidit cu ușurință se distruge și va avea sfârșit rău”. – https://www.crestinortodox.ro/
Până aici pare clară treaba. Dar când citesc explicații ca acestea ce urmează, îmi dau seama că se alunecă pe o pantă greșită:
„Smerenia este neprețuirea de sine în toată fapta și tăierea voii proprii în toate.” – Varsanufie și Ioan – Scrisori duhovnicești, 278
Definirea smereniei începe pe https://ro.orthodoxwiki.org/Smerenia cu „Smerenia este o virtute morală care constă în ajutarea, slujirea, punerea mai presus a celorlalţi.”
Aici https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/ce-este-smerenia am găsit scris așa: „Interesul personal, vieţuirea după propria voie, mulţumirea de sine, independenţa, neascultarea, anarhismul şi altele asemenea ale egoismului reprezintă răsturnarea cugetului smerit, în care se află locul lui Dumnezeu şi al voii dumnezeieşti.”
Nu că n-aș fi de acord. Dar astfel de exprimări scoase din context se intrepretează prost în peste 90 % din cazuri. Chiar autorul textului de pe doxologia.ro adaugă mai jos în articol: „Este un lucru şi un înţeles mai presus de fire, pe care numai luminarea şi strălucirea harului dumnezeiesc poate să o descrie.”
John Ortberg zice bine când scrie în cartea sa Viata pe care ti-ai dorit-o dintotdeauna:
„Smerenia nu înseamnă să ne convingem pe noi înșine – sau pe alții – că nu suntem persoane atractive sau îndeajuns de competente. Nu înseamnă să creăm o imagine cât mai proastă despre noi sau să ne considerăm niște nimicuri. Dumnezeu ar fi putut să ne creeze pe toți niște oameni lipsiți de valoare dacă ar fi dorit.”
Cred că toți teologii cu greutate spun despre următoarele cuvinte ale lui Isus că ar cuprinde esența mesajului Cristic și că esențializează poruncile divine:
„Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”
Isus i-a răspuns: “Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.”
Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă.
Iar a doua, asemenea ei, este: “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.
În aceste două porunci se cuprinde toată Legea și Prorocii.” – Matei 22: 36-40
„Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiţi și voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaște toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” – Ioan 13:34-35
Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” – Galateni 5:14
Isus nu spune ca și autorul de pe https://ro.orthodoxwiki.org/Smerenia să-l pui pe aproapele mai presus decât pe tine însuți. Nici nu afirmă ca Varsanufie și Ioan în Scrisori duhovnicești și ca mulți alți autori să te disprețuiești pe tine însuți. Nu! Isus spune iubește-te! Dar iubește-l și pe aproapele la fel de mult.
Aceasta înțelegere greșită a mesajului Cristic a dus la o reacție de tip dualist la tendința naturală spre mândrie, orgoliu și vanitate, care a evoluat în timp la o percepție cvasi-generalizată în biserica creștină cum că dezvoltarea de sine, dezvoltarea personală contravine spiritului creștin de auto-minimalizare, auto-umilire, nimicnicire de sine. În alte cuvinte dezvoltarea personală merge în contrasens cu dezvoltarea spirituală.
Am găsit însă tot printre textele filocalice și un scurt pasaj care sintetizează drumul corect către smerenie:
„Smerenia este roada cunoștinței, iar cunoștința, roada ispitelor. Căci celui ce s-a cunoscut pe sine i se dă cunoștința tuturor. Și celui ce s-a supus lui Dumnezeu, i se vor supune toate, când va împărăți smerenia în mădularele lui.” – Petru Damaschin – Învățături duhovnicești, I, 10
Totul începe cu ispita și curiozitatea de a experimenta. Din experiență vine cunoașterea. Din cunoaștere vine smerenia. Din smerenie vine autentica trăire spirituală, cunoașterea lui Dumnezeu, integrarea cu El și autoritatea de a declara cu smerenie: Eu sunt in El și El este în mine. Eu și Tatăl una suntem.
Acest proces nu poate fi scurtcircuitat și este o teribilă greșeală să încercăm asta.
Această tendință din sânul mișcărilor spirituale spre anularea oricărei stime de sine, demnități și încredere în sine provine din incompleta sau incorecta înțelegere a procesului de kenosis – termen grecesc care se poate traduce prin auto-golire, sau golire de sine.
Părerea mea personală este că nu se poate ajunge din prima la kenosis. Acest proces implică anumite etape. Un om care nu se cunoaște, care nu este conștient de ce poartă în interior – cum ar putea el să se golească dacă nici nu știe ce ar trebui să golească? Este mișelesc din partea liderilor spirituali să reducă kenosis la umilirea discipolilor și la distrugerea încrederii de sine și a voinței proprii a acestora, pentru ca să-și poată ei impune ușor voința și doctrina ca niște dictatori spirituali. Voința egoistă a discipolului este abandonată doar atunci când poate fi percepută voința Sinelui divin, a Tatălui nostru care se află în secret în inima noastră a tuturor. Cum adică să renunț la voința mea egoistă pentru a asculta de o altă voință egoistă total străină mie? Ah, ca și exercițiu spiritual temporar da! Așa pot fi de acord. Ne este util pe perioade de timp limitate să exersăm ascultarea și supunerea. Dar la modul general nu!
Este la fel de greșit a ne simți de la bun început pe deplin Dumnezei creatori, cum este să ne credem niște viermi mizerabili ai pământului. La final de proces da, ne vom simți în mod paradoxal măreți și mărunți, Dumnezei și viermi. Vom fi în același timp adoratori și adorați, iubitori și iubiți, stăpâni și slujitori. Reconcilierea contrariilor este misiunea noastră. Divinizarea umanului și umanizarea divinului.
Este contraproductiv și total aiurea să mergem de luni până vineri la serviciu luptând să ne facem un nume și o carieră, așteptând să fim respectați, lăudați și ascultați, pentru ca sâmbăta sau duminica să mergem la templu în ideea de a practica smerenia prost înțeleasă. Parcă am fi meșterul Manole și construcția sa. Ceea ce construia ziua se dărâma noaptea. În viața de mireni ne construim Eu-l pentru ca în viața de credincioși/oameni spirituali să încercăm să ne lepădăm de el. Lepădarea de ego și de toate tentațiile Satanei.
Hai să facem din viața personală și cea spirituală o singură viață. Hai să integrăm dezvoltarea spirituală în dezvoltarea personală.
Nu înseamnă neapărat că dacă îmi dezvolt abilitățile personale și cariera profesională automat îmi va crește în mod nemăsurat și nepermis orgoliul, autoimportanța, îngâmfarea și celelalte buruieni asemenea. Nu înseamnă neapărat că asta mă va îndepărta de Dumnezeu sau de scopul spiritual.
În oglindă asumarea unei vieți religioase sănătoase, a unei dezvoltări spirituale, nu trebuie să pună bețe în roate dezvoltării personale. Din contră – dezvoltarea spirituală va augmenta dezvoltarea personală, cu condiția ca cele două să fie pe deplin conștientizate, asumate, armonizate și integrate în sine.
Te las în prezența cuvintelor lui John Ortberg:
„Smerenia implică o revoluție copernicană a sufletului, conștientizarea că Universul nu se învârte în jurul nostru.”