Naunet : delasinecătresine

Scarabeul sau gândacul de bălegar

Posted by Florian on 03/06/2022 5:46 PM / 0 Comments

Urcând recent pe munte (Munții Mehedinți) am văzut cum lucrează gândacii de bălegar și mi-am adus aminte de simbologia lor în Egiptul Antic – sufletul uman. Scarabeul simboliza sufletul uman în construcție. Căci așa cum și Iisus spunea, „cu răbdare vă veți dobândi sufletele”(Luca 21:19 Atenție – nu toate bibliile au traducerea corectă). Psihicul uman este plin de materii prime de calitate inferioară (defecte, porniri animalice, agregate psihologice) ce trebuiesc lucrate, rafinate, transmutate, transformate în virtuți – valori superioare ce se constituie în cărămizi ale zidirii sufletului-templu al Duhului Sfânt.

Pentru gândacul de bălegar, excrementele mamiferelor (materii prime de natură inferioară) servesc mai multor scopuri. Insecta mănâncă bălegar şi îşi depune ouăle în el. Unii masculi chiar le „oferă” femelelor o bucată de dimensiuni considerabile pentru a le seduce :-)) Așa ne fălim și noi oamenii cu defectele noastre (aroganță, violență, vanitate, șmecherie-hoție, răzbunare, gelozie, lăcomie ș.a.), sau cu ce avem: cu mașina, casa, hainele de pe noi, frezura sau coafura, bijuteriile, parfumul, ceasul, pantofii, geanta și alte nimicuri. E mare bătaie în lumea gândacilor pentru bălegar proaspăt! :-)) Cercetătorii au observat la un moment dat circa 14 000 de gândaci buluciţi pe o grămadă de excremente de elefant în Kenya, pe care au făcut-o nevăzută în doar două ore. Așa ne batem și noi pe lucruri și activități de valoare inferioară. (vezi expresia americană „junk food” și zilele în care se fac reduceri mari în magazine, cum ar fi Black Friday)

Scarabeii fac de obicei bile de bălegar grele de 10 până la 30 de ori, în cazuri extreme de până la 79 de ori propria greutate corporală. Un gândac de bălegar de mărime medie, Onthophagus taurus, a fost identificat drept cel mai puternic animal de pe pământ, fiind capabil să tragă de până la 1141 de ori propria greutate corporală. Își rostogolesc mingile pe distanțe de la mai puțin de un metru până la 85 de metri distanță, pentru a le duce la loc ferit și ascuns, cât mai departe de ceilalți gândaci. Competiţia pentru bălegar fiind mare, gândacul împinge bila în linie dreaptă, deoarece această traiectorie îl ajută să scape cât mai repede de ceilalţi gândaci care ar vrea să i-o fure. După construcție, transport și îngropare sau plasare în locuri sigure, ouăle sunt depuse în interiorul acestor bile de bălegar, care oferă o sursă de hrană suficientă pe durata dezvoltării larvelor.

*Trypocopris vernalis* în Munții Mehedinți, luna Mai 2022

Ca reciclatori de nutrienți, gândacii de bălegar ajută la descompunerea bălegarului în timp ce integrează îngrășământul natural în sol. Acest proces crește permeabilitatea solului prin aerare, suprimă paraziții și muștele dăunătoare și asigură dispersarea secundară a semințelor din bălegar. În ecosistemele de pășuni sănătoase, gândacii de bălegar pot fi hiper-abundenți. Prezența lor ajută la menținerea durabilității ecologice prin creșterea biomasei vegetale într-un mod pe care munca manuală nu l-ar putea realiza în mod rezonabil.

Transpunând această activitate în pământul filosofal al omului, cei care practică „cultivarea de sine” sunt chemați să-și recicleze, asaneze, aerisească, dezinfecteze materialul psihic al esenței umane prins în defectele psihologice tip Eu, să descompună acest material pentru a putea (re)constitui cu el un pământ fertil în care să poată crește sămânța (embrionul) sufletului uman de care vorbește parabola semănătorului.

„Iar samanta cazuta in pamant bun este cel ce aude Cuvantul si-l intelege; el aduce rod: un graunte da o suta, altul saizeci, altul treizeci.” Matei 13: 23

Foarte puțini gândaci de bălegar disprețuiesc în general fecalele, iar cei care o fac sunt saprofagi, adică se hrănesc cu material vegetal, ciuperci sau fructe putrezite, sau cu lemn mort. Mai mult decât atât, un număr considerabil de specii de gândaci de bălegar au trecut la hrănirea cu carne putredă cum ar fi carcase de vertebrate sau nevertebrate, inclusiv insecte moarte. Toate aceste „alimente” sunt materii în degradare, adică tot de tip inferior ca și bălegarul. De aici se înțelege capacitatea specială a scarabeilor de a alchimiza materia, de a transforma ceva inferior în ceva superior. Aici vedem motivul pentru care erau folosiți ca modele iconografice în religia egipteană veche. La același tip de proces ne cheamă divinitatea și pe noi oamenii.

Un alt aspect deosebit de interesant de menționat în activitatea acestor gândaci este formarea de echipe de doi pentru formarea și transportul bilei de bălegar.

Un gândac trage și celălalt împinge bila, sincronizându-se în deplasare. Cel care trage simbolizează forța receptivă, feminină iar cel care împinge forța emisivă, masculină. Împreună conlucrează la realizarea operei perfecte (Marea Operă) simbolizată de sfera de bălegar (sfera este considerată figura geometrică perfectă). Prin desăvârșirea spirituală pe care ne-o cere Christos („Fiți voi desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.” Matei 5:48) sfera neagră de excrement se transformă într-o sferă de lumină, într-un soare. Sufletul uman în splendoarea sa este un soare, căci îl găzduiește chiar pe Dzeu (Sfântul Duh, Christos, Tatăl interior – în varianta egipteană Ra sau Atum).

Aripile spiritului se deschid atunci când transformăm sfera de bălegar în soare, întunericul din noi în lumină.
Și mai există încă un fel prin care povestea imagistică a scarabeului egiptean vrea să ne transmită ideea transformării spirituale, a metamorfozării și a desăvârșirii menționate mai sus. Zeitatea egipteană are la început cap de gândac (animal inferior), apoi cap de șoim (animal superior), iar în final cap de om, Om adevărat, Om complet, Om desavârșit.

La începutul drumului spiritual sufletul este ca un scarabeu negru (soarele de dimineață, Khepri).

Khepri, desenat în cripta lui Nefertari, pe zidul estic al vestibului
https://www.flickr.com/photos/manna4u/33942954261/

Prin munca cu sine și cu permisiunea și auxiliul divinității se ajunge la soarele de la amiază – Ra, iar la finalul drumului, la soarele de asfințit, Atum.

Zeul Ra. Sursa – Muzeul Luvru http://www.zwoje-scrolls.com/zwoje39/Louvre_18b.jpg

Numele lui Atum este considerat a fi derivat din verbul tm care înseamnă „a completa” sau „a termina”. Astfel, el a fost interpretat ca fiind „cel complet” și, de asemenea, terminatorul lumii, pe care o întoarce în haosul apos la sfârșitul ciclului creativ.

Zeul Khepri reprezenta forțele creației și renovarea vieții. Revin la Christos Iisus care spunea că este absolut necesar să ne naștem din nou, să ne recreăm, renovăm, refacem. Și asta din păcate nu se întâmplă printr-un simplu ritual (Botez), oricât de frumos și de sacru ar fi. Fără munca cu sine și cu Sine nu există transformare și mântuire.

Etimologic vorbind, khepri este un cuvânt ce cuprinde înțelesuri precum: a crea, a lua ființă, a (se) dezvolta, a (se) schimba – toate foarte sugestive pentru ceea ce ar trebui să se petreacă în/cu psihicul uman pentru a deveni suflet solar. Așa cum în Egipt Khepri era subordonat zeului soare Ra, sau Atum, la fel sufletul uman în devenire se subordonează divinității, căci altfel se va rătăci prin apele vieții sau abisul existenței (zeul Nu sau zeița Naunet). Are nevoie de ghidarea Soarelui, a lui Dzeu. După cum se spune în Cartea egipteană a morților, Khepri este de fapt o parte din Atum. Cu alte cuvinte, psihicul uman și apoi sufletul sunt parte integrantă a soarelui nostru interior, a Dzeului din noi.

Sufletul Khepri (gândacul) apare ilustrat într-o barcă înconjurat de încă 7 așa zise zeități minore, ce reprezintă de fapt cele 7 corpuri solare ale omului: fizic, eteric, astral, mental, cauzal, budic și atmic. Barca se află în brațele zeului Nu sau ale zeiței Naunet = apele existențiale primordiale menționate și în primele versete ale bibliei. Apele primordiale individuale sunt apele mercuriale ale alchimiei, apele de foc – simbol al energiilor creatoare. Zeul Nu apare în general reprezentat cu brațele ridicate, susținând pământul și barca lui Ra. Potrivit diferitelor cosmogonii, Nu este un element de bază în toate acestea, este Oceanul Originar, apa haotică din care se ivește prima bucată de materie solidă și începe Creația. În sanctuare, lacul cu apele lui Nu era folosit pentru cler să se poată purifica și să renască în mod miraculos, înainte de a realiza ritualurile liturgice sacre.
Barca simbolizează căsătoria și alchimia. Prin căsătorie legitimă (binecuvântată de Cer) și prin alchimie se poate naviga în siguranță pe apele creației pentru a ajunge la portul celest (Heliopolis), nu înainte de a forma cu aceste ape creatoare corpurile solare, corpurile de lumină, de glorie – haina de nuntă a sufletului – To Soma Heliakon.
Oricât de priceput, sau de experimentat ar fi navigatorul (sufletul, Khepri), acesta s-ar pierde pe mare dacă nu ar fi ghidat din cer de Stella Maris (Steaua Mărilor), ce în vechiul Egipt se numea Nut. Zeița Nut era desenată având corp de femeie pe care apar desenate stelele, corp arcuit asupra pământului, sprijinindu-și mâinile la orizontul răsăritean și picioarele la cel apusean. O putem vedea astfel în desenul de mai jos.
Nut alteori lua forma unei vaci, mamă a lui Osiris, Isis și Seth și simboliza bolta cerească – Firmamentum și Universul. Ea îl înghite în fiecare noapte pe Ra, care-i parcurge trupul și dimineața apare complet renăscut sub formă de scarabeu. Gnoseologia o asimilează cu Maha-Kundalini, Mama-Spațiu, Mulaprakriti a hindușilor, cea care gestează în pântecul său universul și zeii.
La nivel individual, microcosmic, Nut sau Stella Maris este fecioara acelei mări interioare ce există în specia umană, care îl călăuzește pe devot în Marea Operă și care strălucește în lichidul prețios, sticla lichidă, când aceasta se înalță prin canalul medular al Inițiatului. Stella Maris ascultă de ordinele Cristosului Intim și lucrează cu el pentru a elimina din sufletul uman elementele psihice indezirabile.

Gen 1:

„1. La inceput, Dumnezeu a facut cerurile si pamantul.

2. Pamantul era pustiu si gol; peste fata adancului de ape era intuneric, si Duhul lui Dumnezeu Se misca pe deasupra apelor.”

Unele animale, inclusiv păsări migratoare, foci și molii, folosesc lumina lunii, stelelor și Calea Lactee pentru a naviga pe timp de noapte. O echipă de cercetători de la Universitatea Lund din Suedia și de la Universitatea din Witwatersrand din Africa de Sud a arătat în 2013 cum gândacii de bălegar se orientează și ei după luminile celeste.

Ziua se iau după soare. Noaptea, când luna este absentă, stelele rămân ca indicii vizuale cerești. Gândacii care rulează bile se folosesc de soare, lună și modelul de polarizare cerească pentru a se deplasa pe căi drepte, departe de competiția intensă de la grămada de bălegar. „Aici, arătăm că gândacii de bălegar își transportă bilele de bălegar pe căi drepte sub un cer luminat de stele, dar își pierd această abilitate în condiții de cer înnorat.”, scriu autorii în revista Current Biology publicată pe 24 Ianuarie 2013. Continuând paralela, sufletul uman se va menține pe calea cea dreaptă doar lăsându-se ghidat de soarele spiritual, de spirit, de lumina divină.

Doar că există și lumina artificială, creată de omul însuși, care a ajuns să se creadă Dzeu înainte de vreme, care crede că poate face lucrurile mai bine decât Creatorul Însuși. Și omul se lasă fascinat și orbit de propria creație, disprețuind și neglijând lumina naturală. Care sunt consecințele? Tot scarabeul ne arată.

„Constatăm că poluarea luminoasă ascunde indiciile cerești naturale și induce schimbări dramatice în comportamentul de orientare a gândacului de bălegar, forțându-l să se bazeze pe surse luminoase legate de pământ, în locul busolei lor cerești. Această schimbare a comportamentului are ca rezultat atracția față de luminile artificiale, crescând astfel competiția inter-individuală și reducând eficiența dispersării.” – Revista Current Biology din 29 Iulie 2021

Gândacii sunt forțați să caute indicii în împrejurimile lor imediate atunci când nu mai pot naviga folosind lumina naturală de pe cerul nopții: iluminatul stradal, reclame luminoase, farurile mașinilor, lumina din locuințe, etc. Orientarea este atât de tare afectată încât ajung chiar să se deplaseze în cerc. Așa pățim și noi, oamenii, când ne orientăm după falsele lumini.