Paste

Ce este Paștele

Paștele este cea mai importantă zi a calendarului creștin, care comemorează învierea lui Isus după răstignire. În Occident, Paștele este sărbătorit în duminica următoare lunii pline, după echinocțiul de primăvară (între 22 martie și 25 aprilie).

Această celebrare-rit își are rădăcinile în zorii creației. Pentru că celebrează un mister transcendental care depășește granițele unei religii sau culturi anume. De când există viață și moarte, există și misterul trecerii între cele două, în ambele sensuri. Ca să ajungi la viață trebuie să treci printr-un fel de moarte, iar moartea vine mereu să pună capăt unei forme de viață care nu vrea, nu poate, sau căreia nu-i este scris, să trăiască în continuare în aceeași formă.

Dacă sămânța de grâu nu moare, planta nu apare. Dacă se sacrifică, atunci se transformă, se transfigurează în ceva diferit și superior, cu mai multă viață.

Numele „Easter” („Paște” în limba engleză) este derivat din numele vechi german „Ostara” și, în limba anglo-saxonă, Eastre sau Eostre, zeița primăverii, a fertilității și a soarelui care răsare. A se remarca rădăcina cuvântului – „East” = Est, direcția de unde apare soarele. Numele de Eastre este o variantă a numelui lui Ishtar, zeița babiloniană și asiriană a iubirii și fertilității. East și Ost, provin din rădăcina indo-europeană „aus” = a străluci. De aici și cuvintele astru, astral, austral.

Fertilitatea se referă la capacitatea unei ființe de a face posibilă trecerea la viață a unei alte ființe. Fertilitatea derivă din iubire. Din iubire pentru oameni, Dzeu a făcut și face ca o parte din El să pătrundă și să anime creația, trecând din neant, din starea increată în cea manifestă, și uneori chiar să ia formă umană.

„Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” Ioan 3:16

În toată Europa s-au sărbătorit ritualuri și sacrificii ca celebrare a trecerii naturii de la moarte (iarnă) la viață (primăvară). Aceste tradiții au fost absorbite treptat de mișcările creștine evanghelizatoare. Dar mișcarea Soarelui, în marșul său triumfător spre ceruri, a fost sărbătorită de oameni din întreaga lume. Valoarea spirituală a Paștelui se reflectă în tradițiile și mitologiile multor culturi și religii, toate acestea simbolizând la nivel ezoteric ideea-rădăcină: capacitatea renovatoare a principiului de viață Christic. Hristos renovează, pătrunde în și sparge formele și normele vechi (inclusiv religioase) atât cât să inițieze și să susțină forme și norme noi și superioare. Ego-ul uman, sinele fals de sorginte animalică care ne-a permis dezvoltarea ontologică ca ființe separate și distincte (de aici egoismul ca instinct de supraviețuire a individualității) nu poate continua să existe dacă aspirăm la o formă de viață superioară, de comuniune în iubire cu Dzeu și cu tot ceea ce există datorită forței Hristice care susține viața. Când te vei hotărî să faci saltul, doar Hristos te va putea trece pragul, doar El te poate renova din interior către exterior.
Pe crucea lui Isus era scris INRI. Ignis Natura Renovatur Integra. Focul (Hristic) renovează integral natura.

Pentru a înțelege această sărbătoare și Ziua Sfântă modernă a Paștelui, trebuie mai întâi să înțelegem în profunzime ce este Hristos. Despre Hristos voi mai scrie cu siguranță în alte ocazii.

Cuvântul „Paști” sau „Paște” provine în limba română din forma bizantino-latină Pastihae a cuvântului de origine ebraică Pasah („a trecut” în română, „passover” în engleză) – sărbătoarea libertății sau a azimilor, — sărbătoare anuală în amintirea evenimentelor relatate în Biblie ale trecerii prin Marea Roșie și a eliberării lor din robia Egiptului (Ieșirea XII, 27), care se prăznuiește la 14 Nisan și coincide cu prima lună plină de după echinocțiul de primăvară. Luna Nisan (Berbec), care durează de la luna nouă din martie până la luna nouă din aprilie, după calendarul gregorian, era prima lună a anului, conform poruncii divine.

Sclavia biblică a Egiptului reprezintă robie față de falsul sine, ego-ul. Simbolic, Egiptul este țara demonilor roșii ai lui Seth, subconștientul dominat de pornirile noastre inferioare, de defectele psihologice.
Am face bine ca în fiecare zi și în fiecare moment, să încercăm un exod din sine.

Adevărata libertate este libertatea interioară.

La evrei, azima este legată de ritualul de Paşte, pregătindu-se în ajunul Paştilor în semn de aducere aminte de cina pe care poporul ales a luat-o în ajunul ieşirii din Egipt. Evreii considera azimele mai „curate” decât pâinile dospite.

Sărbătoarea Azimilor era la evrei o sărbătoare agrară care dura 7 zile, şi se numea aşa pentru că pe lângă primele roade ale recoltei se aduceau azime ca ofrande. Cum prima zi a Azimelor coincidea cu Paştile evreilor începând cu secolul al VII-lea î.Hr., sărbătoarea era suprapusă şi identificată uneori cu Paştile.

Ázima este o turtă de aluat nedospit (fără drojdie), coaptă de obicei sub spuză.

Spuza este cenușa fierbinte, alburie și fină, care se formează pe suprafața jăraticului, acoperindu-l.

Nedospit = nefermentat = nedegenerat = nealterat = pur

În Dicționarul de argou al limbii române scris de George Volceanov și publicat de Editura Niculescu în 2007 găsim că, dacă se spune despre o fată că este „nedospită” înseamnă că este virgină!

Imaginea acestui aluat pur, curat, nealterat, nemurdărit de drojdia păcatului, care se coace sub cenușa albă, fină și fierbinte este fabulos de simbolică.

Cenușa albă și fină este rezultatul focului și reprezintă energiile umane purificate prin focul probelor vieții care reduce la praf alb și fin, la pulbere cosmică bestia cu șapte capete din interiorul nostru, sursa tuturor greșelilor sau păcatelor. Amintiți-vă de calul jigărit și fără valoare al lui Harap-Alb, care după ce a mâncat jăratic s-a transformat într-un armăsar superb și minunat care era capabil să zboare, căci avea aripile spiritului, aripile de înger. Aceste aripi se deschid, la nivel intern, când reușim să ne transformăm din aluat fermentat (fermentația este egală din punct de vedere simbolic cu putrefacția, cu denaturarea) în azimă coaptă sub jăratecul vieții.

„Fiul craiului, punându-i zăbala în gură, încalecă, și atunci calul odată zboară cu dânsul până la nouri și apoi se lasă în jos ca o săgeată. După aceea mai zboară încă o dată până la lună și iar se lasă în jos mai iute decât fulgerul. Și unde nu mai zboară și a treia oară până la soare.”

Odată deschise aripile spiritului, ascensiunea sufletului uman la divinitate se face în trei etape, numite simbolic și Cei trei munți: Muntele Inițierii, Muntele Învierii și Muntele Ascensiunii sau al Înălțării.

Cuvintele sfântului Apostol Pavel în epistola întâi către Corinteni(cap 5, 6-8):

„Semeţia (lauda) voastră nu e bună. Oare nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată frământătura? Curăţiţi aluatul cel vechi, ca să fiţi frământătură nouă, precum şi sunteţi; căci Paştile nostru Hristos a fost jertfit. De aceea să prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimele curăţiei şi ale adevărului.”

Pâinea nedospită (azimele) a rămas ca materie folosită la Sfânta Liturghie pentru Împărtășanie în unele tradiţii liturgice, cum ar fi în bisericile Occidentale și cea Armeană, și este preferată ca aliment pâinii dospite de mai multe popoare din Orient.

De asemenea, pâinea nedospită (sub diferitele ei forme) a fost încă de la început folosită în tradiţia ascetică ortodoxă (ex. Patericul egiptean).

Evenimentele istorice care sunt comemorate în sărbătoarea creștină, adică patimile, moartea și Învierea Domnului au coincis cu Paștele evreilor din anul 33. După o parte din teologii creștini, obiectul sau motivul Paștilor creștine a devenit cu totul altul decât al Paștilor evreilor, care fusese la vremea respectivă celebrat de Isus și apostoli, între vechea sărbătoare iudaică și cea creștină nefiind ulterior, altă legătură decât una de nume și de coincidență cronologică.

Dar oare cine ar putea susține că Isus a așteptat și a ales la întâmplare tocmai zilele pascale pentru a iniția cu Cina cea de taină precipitarea ultimelor și celor mai importante momente ale misiunii sale pe pământ?

„Iar după ce a sfârşit toate aceste cuvinte, a zis Iisus către ucenicii Săi: Ştiţi că peste două zile va fi Paştile şi Fiul Omului va fi dat să fie răstignit.”

„În cea dintâi zi a Azimelor, au venit ucenicii la Iisus şi L-au întrebat: Unde voieşti să-Ţi pregătim să mănânci Paştile? Iar El a zis: Mergeţi în cetate, la cutare şi spuneţi-i: Învăţătorul zice: Timpul Meu este aproape; la tine vreau să fac Paştile cu ucenicii Mei. Şi ucenicii au făcut precum le-a poruncit Iisus şi au pregătit Paştile. Iar când s-a făcut seară, a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici.” Matei 26:1-2, 17-20

„Iar înainte de sărbătoarea Paştilor, ştiind Iisus că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârşit i-a iubit. Şi făcându-se Cină, şi diavolul punând în inima lui Iuda fiul lui Simon Iscarioteanul, ca să-l vândă, Iisus, ştiind că Tatăl I-a dat Lui toate în mâini şi că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu merge, S-a sculat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S-a încins cu el.” Ioan 13:1-4

Isus a ales cu bună știință acest moment, tocmai pentru a conecta cele 3 sărbători cu intenția de a ne ajuta să înțelegem marele mister al Trecerii. Reiau cele 3 sărbători:

1. Sărbătoarea Azimilor – Chag haMețot (Chag = festival, Mațot = Paști, plural de la Pască) – în amintirea trecerii aspectului distrugător al lui Dzeu prin Egipt, sărind peste și cruțând casele fiilor lui Israel care fuseseră unse cu sânge de miel și în care se mâncase doar miel, azimă și ierburi amare (în noaptea trecerii Domnului când a adus nenorociri peste casele egiptenilor)

Domnul a zis lui Moise și lui Aaron în țara Egiptului: „Timp de șapte zile, să nu se găsească aluat dospit în casele voastre; căci oricine va mînca pîine dospită, va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie străin, fie băștinaș. Să nu mîncați pîine dospită; ci, în toate locuințele voastre, să mîncați azimi.” Exodul 12:19-20

2. Pasah sau Pesah – sărbătoarea trecerii Mării Roșii și a eliberării poporului lui IsraEl din robia Egiptului sub conducerea lui Moise. Trecerea de la sclavie la libertate.

3. Paștele creștin – sărbătoarea trecerii de la moarte la viață, de la pământ la cer, și a eliberării oamenilor de păcat prin intermediul mielului – unul din cele 3 aspecte ale divinității.

Paștile creștine au o durată de 40 de zile, cuprinse între sărbătoarea Învierii Domnului (prima duminică de Paști) și sărbătoarea Înălțării Domnului, care se celebrează la 40 de zile de la Înviere, într-o zi de joi. Aceste 40 de zile de sărbătoare vin să echilibreze cele 40 de zile de post premergător Paștilor. El aminteste de postul celor 40 de zile tinute de Isus însuși inainte de inceperea activitatii Sale mesianice și de cei 40 de ani petrecuți de israeliți prin pustiu, în călătoria lor din Egipt în Țara Sfântă.

În toate cele 3 cazuri este vorba de o perioadă asumată voluntar, nu forțat, de renunțări și sacrificii realizate cu scopul de a ne căli voința întru desăvârșire spirituală și de a ne lăsa testați, probați în virtute. Probele sunt de 4 tipuri și au legătură cu caracteristicile celor 4 elemente ale naturii: foc, aer, apă, pământ. De aici folosirea cifrei 40, care se reduce prin 4+0 = 4.

Se spune că, pe vremea vechilor faraoni egipteni, Îngerul Metatron a lăsat omenirii o înțelepciune divină înscrisă în piatră. Este vorba anticul Tarot egiptean alcătuit din 78 de lame, table sau arcane. Când zic tarot cei mai mulți se gândesc la cărțile pentru ghicit (așa-zisa divinație) sau chiar la niște simple cărți de joc. Nu e cazul. Când vine vorba de anticul tarot egiptean, mai bine le-ați asemăna cu cele 12 plăcuțe ale Legii primite de Moise.

Axioma transcedentală a arcanei 40 a tarotului egiptean este tocmai un avertisment la a nu cădea în capcana tentației:

„Nu fii bărbat cu ochi deschiși lăcomiei; nici femeie cu auz deschis lingușirii.”

Iar pe lama 4 a aceluiași tarot scrie așa:

„Dominare a materialului. Dominare de sine însuși. Manifestare a virtuții divine.”

În aceste cuvinte este sintetizată datoria celui care postește pentru a-și pregăti aluatul în vederea transfigurării spirituale.

Iată cum Isus le dezvăluie ucenicilor semnificația aluatului ca simbol:

„Şi în acelaşi timp, adunându-se mulţime mii şi mii de oameni, încât se călcau unii pe alţii, Iisus a început să vorbească întâi către ucenicii Săi: Feriţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia.” (Luca 12:1)

Fățărnicia este doar una dintre drojdiile sau impuritățile aluatului ce trebuiesc arse în foc și reduse la cenușă.

În evangheliile după Marcu 8:15 și Matei 16:6 citim:

„Şi El le-a poruncit, zicând: Vedeţi, păziţi-vă de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod.”

„Iar Iisus le-a zis: Luaţi aminte şi feriţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor.”

În cartea Numerilor capitolul 14:

„ Amaleciţii şi canaaniţii locuiesc valea aceasta, deci mâine, întoarceţi-vă şi plecaţi în pustie, pe calea care duce spre Marea Roşie.”
Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis: „Până când voi lăsa această rea adunare să cârtească împotriva Mea? Am auzit cârtirile copiilor lui Israel, care cârteau împotriva Mea. Spune-le:
‘Pe viaţa Mea’, zice Domnul, ‘că vă voi face întocmai cum aţi vorbit în auzul urechilor Mele! Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. Voi toţi, a căror numărătoare s-a făcut, numărându-vă de la vârsta de douăzeci de ani în sus, şi care aţi cârtit împotriva Mea nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da-o s-o locuiţi, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun. Pe copilaşii voştri însă, despre care aţi zis că vor fi de jaf, îi voi face să intre în ea, ca să cunoască ţara pe care aţi nesocotit-o voi. Iar cât despre voi, trupurile voastre moarte vor cădea în pustie. Şi copiii voştri vor rătăci patruzeci de ani în pustie şi vor ispăşi astfel păcatele voastre, până ce toate trupurile voastre moarte vor cădea în pustie.
După cum în patruzeci de zile aţi iscodit ţara, tot aşa, patruzeci de ani veţi purta pedeapsa fărădelegilor voastre, adică un an de fiecare zi, şi veţi şti atunci ce înseamnă să-Mi trag Eu mâna de la voi.
Eu, Domnul, am vorbit!”

Este cât se poate de clar că perioada de pe-trecut „în pustie”, „în post” este pentru ispășirea păcatelor. Citiți textul biblic mai departe și veți găsi și momentele în care Dzeu îi testează, așa cum chiar și Isus este testat prin diavol în cele 40 de zile petrecute în pustiu. Se observă clar o selecție pe care Dzeu o face. Nu toți israeliții care au peregrinat prin deșert, au și reușit să ajungă la destinație, în țara promisă „unde curge lapte și miere”, adică în Paradis.

Amaleciţii şi canaaniţii sunt cuvinte de cod pentru inamicii interni, demonii roșii ai lui Seth, diavolii din noi, care însumați formează Ego-ul animalic, sinele fals, natura noastră de păcat.

„Moise a spus aceste lucruri tuturor copiilor lui Israel, şi poporul a fost într-o mare jale.
S-au sculat dis-de-dimineaţă a doua zi şi s-au suit pe vârful muntelui, zicând: „Iată-ne! Suntem gata să ne suim în locul de care a vorbit Domnul, căci am păcătuit.”
Moise a zis: „Pentru ce călcaţi porunca Domnului? Nu veţi izbuti.
Nu vă suiţi, căci Domnul nu este în mijlocul vostru! Nu căutaţi să fiţi bătuţi de vrăjmaşii voştri.
Căci amaleciţii şi canaaniţii sunt înaintea voastră şi veţi cădea ucişi de sabie; odată ce v-aţi abătut de la Domnul, Domnul nu va fi cu voi.”
Ei s-au îndărătnicit şi s-au suit pe vârful muntelui, dar chivotul legământului şi Moise n-au ieşit din mijlocul taberei.
Atunci s-au pogorât amaleciţii şi canaaniţii care locuiau pe muntele acela, i-au bătut şi i-au tăiat în bucăţi până la Horma.”

Fără ajutorul lui Dzeu nu ne putem birui dușmanii interiori. Doar implorând ajutor divin din partea lui Hristos putem avea sorți de izbândă. Singuri nu putem face nimic, oricât de hotărâți am fi să ne curățim.

În amintirea trecerii prin pustiu, evreii mănâncă timp de opt zile numai azimă/pască (în loc de pâinea dospită obișnuită) cu miel și cu ierburi amare (maror pe ebraică מרור), pentru a aduce aminte de greutățile îndurate în robia egipteană și în pustiu.

La Cina cea de Taină, Isus și apostolii au mâncat miel, azimi și vin după ritualul evreiesc.

Dar de ce miel? Și de ce Isus a folosit simbolul mielului în parabolele sale, dând apoi să se înțeleagă că El este mielul?

Mielul era animalul principal de jertfă la evrei, iar Iisus a venit „ca un miel la junghiere”, adică S-a dat pe Sine de bunăvoie pentru răscumpărarea omului. Pentru detalii citiți singuri mai departe aici: https://ro.orthodoxwiki.org/Mielul_lui_Dumnezeu

Dar de ce era mielul animalul principal de jertfă la evrei? Tocmai pentru că în acele timpuri îndepărtate, în care se spune că israeliții trăiau în Egiptul Antic, imaginea persoanei a doua a Sfintei Treimi era mielul!

Dumnezeu Tatăl era simbolizat de un berbec. Amintiți-vă că Paștele evreiesc s-a sărbătorit întotdeauna în luna berbecului (Nisan)

Dumnezeu Fiul era descris ca un miel, iar Dumnezeul Mamă (partea feminină a Duhului Sfânt) era reprezentat de o oaie.

Numele lor era:

Amun (Amon, Ammon, Amen) – Tatăl

Khonsu (Chonsu, Khensu, Khons, Chons sau Khonshu) – Fiul

Amunet (Amonet, Amaunet, Imnt, Mut) – Mama

Cum Moise a slujit ca preot în templele egiptene, el a preluat aceasta simbolistică și a folosit-o în predicile sale către poporul pe care l-a condus prin pustiu către țara promisă. Această teorie este explorată în profunzime în lucrarea lui Sigmund Freud „Moise și monoteism”.

Iisus s-a pregătit pe el însuși și pe discipolii săi pentru moartea sa în timpul Cinei, dând mesei de Paștele evreiesc un nou înțeles. Sau mai bine zis, a renovat Paștele. El a prezentat pâinea ca simbolizând corpul său care va fi sacrificat curând, iar vinul – sângele său care urma să fie vărsat, astfel identificându-se cu mielul pascal al Sărbătorii Azimilor din perioada egipteană.

În Evanghelia după Ioan, Iisus, ca miel pascal, a fost răstignit aproape în același timp cu sacrificul ritual al mieilor în templu, în după-amiaza celei de a 14-a zi de Nisan.

Nimic nu este întâmplător și toate se leagă în planul divin. Isus nu a venit sa anuleze tradiția, ci să o completeze și îmbunătățească. El însuși a afirmat-o.

„Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc.” Matei 5:17

În chintesență Paștele este despre Sacrificiu, Renovare, Trecere și Eliberare.

Fie ca toate Ființele să fie fericite!
Fie ca toate Ființele să fie vesele!
Fie ca toate Ființele să fie în pace!
Amen!